Bistriţenii au început să-şi ,,îngheţe” afacerile şi aleg să-şi suspende activitatea
Mulţi dintre comercianţi nu au mai putut ţine pasul cu dificultăţile financiare şi au intrat în colaps, în timp ce alţii au dispărut de tot din peisajul economic.
Bistriţenii nu au mai avut resursele necesare pentru a-şi deschide noi afaceri, acest fapt determinând o scădere accentuată a numărului comercianţilor nou înfiinţaţi.
Administratorii de firme au preferat să-şi ,,îngheţe” afacerile pentru o perioadă din cauza indisponibilităţilor financiare, în timp ce alţii au optat pentru dizolvarea societăţilor pe care le conduceau.
În primele cinci luni ale acestui an, din economia judeţului au dispărut 989 de firme pentru care administratorii acestora au ales suspendarea activităţilor, dizolvarea voluntară sau radierea.
Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că, în perioada ianuarie - mai, în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost înregistrată o creştere a suspendărilor de activitate, dar şi a dizolvărilor şi radierilor de firme.
În acelaşi timp s-a constatat o scădere a numărului comercianţilor nou înfiinţaţi, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În cele cinci luni ale acestui an au fost înregistrate 128 de cazuri în care administratorii au solicitat suspendarea activităţilor firmelor pentru o perioadă de trei ani.
De asemenea, 133 de societăţi comerciale au fost dizolvate, iar 728 - radiaţe din Registrul Comerţului.
În ceea ce priveşte noile înmatriculări, datele ONRC arată că în perioada ianuarie - mai în economia judeţului şi-au făcut apariţia 826 comercianţi, cu 807 mai puţini faţă de perioada similară din anul precedent.
Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în privinţa înmatriculărilor de PFA (persoane fizice autorizate). În 2013, în primele cinci luni ale anului, au fost înregistrate 361 PFA-uri, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 1.121 PFA-uri.
La sfârşitul lunii mai, în Bistriţa-Năsăud figurau ca activi din punct de vedere juridic 14.761 de comercianţi, din care 7.148 erau persoane fizice autorizate şi 7.613 - persoane juridice.
Citiţi şi:
- Afacerile de familie au priză la bistriţeni
- Anul acesta, a crescut numărul comercianţilor din economia judeţului
- Peste 13.000 de comercianţi activi din punct de vedere juridic
- 59 de PFA-uri şi 120 de SRL-uri, înmatriculate în ianuarie şi februarie
- De la începutul anului, peste 2.000 de firme radiate din Registrul Comerţului
Adaugă comentariu nou