Sorin Roşu Mareş: Fondurile europene sunt o salvare pentru primării şi firme private

Sorin Mareş, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud, susţine că o prioritate a instituiţiei pe care o coordonează este accelerarea ritmului de absorbţie a fondurilor europene. Absorbţia înseamnă şi plăţi efective, nu doar semnarea contractelor. De altfel, în judeţul nostru, din suma totală contractată de 210 milioane euro, doar 120 milioane euro au fost efectiv plătite.

          „Suntem într-o perioadă de accelerare a depunerii dosarelor de plată. La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, s-au depus proiecte pe măsurile cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală undeva în jurul sumei de 210 milioane euro. Până în acest moment, ne apropiem de suma de 120 milioane euro plătită. Eu spun că pe mine nu mă mulţumeşte acest ritm, aş dori să accelerăm acest ritm, dată fiind şi situaţia economico-financiară de acum. Este foarte important ca beneficiarii să vină cu dosarele şi cererile de plată. Fondurile europene trebuie absorbite, fondurile europene sunt o salvare pentru multe dintre firmele private, dar şi din beneficiarii publici”, a explicat Mareş, în cadrul unei conferinţe de presă.

          Acesta a menţionat că solicitările pot fi depuse doar o dată pe lună, pentru că metodologia a fost modificată. ”Rog beneficiarii, chiar dacă întâmpină probleme, să ne caute, să ne solicite sprijinul pe care putem să îl acordăm instituţional, atât în relaţia cu băncile, cât şi cu fondurile de garantare. Dacă nu facem absorbţie, riscăm să dezangajăm fonduri şi nu este în interesul nostru să se întâmple acest lucru”, a menţionat directorul OJPDRP BN.

          Potrivit acestuia, mai sunt câteva primării care au în implementare proiecte finanţate prin Măsura 322, iar finalizarea lor rapidă ar conduce la evaluarea dosarului de plată şi la       efectuarea plăţilor pentru ultima tranşă. „Pe Măsura 125, multe primării sunt acum în stadiul de aprobare buget final. Am făcut toate demersurile ca acestea să primească bani, pentru a începe lucrările. Este un efort susţinut din partea Agenţiei de a ajuta, de a accesa aceste fonduri corect şi cât mai repede”, a concluzionat Sorin Roşu Mareş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5