În căutarea Omului Cosmic

Alexandru-Cristian Miloș propune prin aceste corpusuri de texte reunite sub copertele aceluiași volum („Sud Galactic. 4 istorii cosmice ale Terrei”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2013), o viziune inedită asupra umanității, a planetei pe care o locuim și a istoriei acesteia. Omenirea, așa cum este ea astăzi, nu este altceva decât rezultatul unor experimente genetice realizate de civilizații extraterestre aici pe Terra. Și spun că ar fi o viziune inedită nu pentru că ar fi primul scriitor care abordează astfel această temă (multitudinea de referințe bibliografice întâlnite în chiar volumul de față stau mărturie…), ci pentru că nu putem vorbi aici în mod exclusiv de literatură SF. Este vorba, aș spune eu, de o manieră eseistică, lirică pe alocuri (de altfel scriitorul este cunoscut în primul rând ca fiind un „cosmopoet”…) de a descrie umanitatea și parcursul istoric al acesteia, atingând adeseori domenii science fiction, utilizând chiar teorii provenite din palierul acesta al beletristicii.
Cred însă că autorul este înainte de toate poet, un poet ce recurge la un limbaj, la concepte și teorii ce aparțin literaturii științifico-fantastice. Așa cum s-a spus și în altă parte, volumul la care fac referire este genul acela de carte ale cărei teorii le crezi sau nu (atât!), dar pe care nu este nevoie să se facă alambicate analize stilistice, literare, etc. Cu toate acestea, ne este permis să căutăm un mesaj, un înțeles despre care ulterior ni-l vom asuma într-un fel sau altul. Iar mesajul textului lui Alexandru-Cristian Miloș mi se pare înainte de toate profund uman. Un semnal de alarmă, îndrăznesc a spune. Deconspirând intervențiile extratereștrilor (Reptilienii) asupra omului din toate timpurile, scriitorul nu face altceva decât să dea în vileag, să arate cu degetul chiar, degradarea umanului, criza, ruptura existențială și spirituală în care viețuim.
De altfel, pe lângă ilustrarea amplă, cu mult miez uneori, a conspirației cosmice împotriva pământenilor, întâlnim pasaje intense, scrise cu patos în care autorul apelează la conștiința și sufletul congenerilor, încercând să-i trezească pe aceștia din „somnul rațiunii care nu va naște vreodată altceva decât monștri”, arătându-le în același timp lanțurile ce trebuie spulberate: „Ceea ce nouă ni se pare un fapt deosebit de grav este renunțarea la nemurire, la recuperarea ei firească pentru oamenii cosmici și cantonarea speciei – națiunii umane – în registrul muritorilor. Parcă suntem 7 miliarde de ființe omenești hipnotizate, sugestionate, blocate mintal, spiritual și fizic – pe scala vieții muritoare. Deși noi oamenii cosmici, la origini fiind de fapt și de drept Extratereștri cu pașapoarte galactice în regulă, vizate la ani-lumină!” (p. 8)
(Cu toate acestea, nu trebuie minimalizat în vreun fel caracterul science-fiction al volumului de față. Găsim, la finalul fiecărei părți, o listă cu autorii SF din care s-a citat sau la care se face referire. Dar nu sunt doar autori SF. Găsim nume de savanți, teoreticieni, istorici ai religiilor, etc.)
Există o vădită miză morală ce transpare din acest volum. Aproape de fiecare dată descrierea sau ilustrarea vreunui aspect al conspirației cosmice este urmată de o pledoarie prin care ni se cere să aspirăm (din nou) la condiția de locuitori de drept ai Universului, de Oameni Cosmici cu conștiința și spiritul eliberate de limitele și tarele impuse de către Reptilieni.
Trebuie menționat faptul că, așa cum se și cade în cazul unui astfel de volum, întâlnim o abundență de exemple, elemente care să ilustreze și să susțină cele spuse. De la religii și diferite puncte esențiale în istoria acestora, până la președinții Americii, sau chiar basmul românesc. Tot ceea ce este prezentat în această carte poate fi privit din perspectiva scenariului propus de autor. În „Biblia Reptiliană” aflăm bunăoară că: „Să fie mitologia românească esențial reprezentativă/ Pentru mitologia planetară prin lupta din basme, povești, legende/ Între Făt-Frumos – o Civilizație extraterestră, poate Marțienii Albi,/ Uriași, agreată de terrieni – spectatori mai asemănătoare genetic/ poate și sentimental, moral, Oamenilor, și Zmeul-Zmeilor/ Sau balaurul Șarpe o civilizație Reptiliană, dizgrațioasă/ Oamenilor!” (p. 81)
Lăsând puțin la o parte aspectul științifico-fantastic al textului, îmi îndrept atenția înspre tonalitatea cărții. Există un soi de încrâncenare în actul povestirii, o incomensurabilă tristețe pare să-l însoțească pe narator în demersul său, chiar dacă poziția acestuia este cea a scribului, a celui care transmite mai departe mesajul. Găsim pe alocuri veritabile structuri de imagini poetic-filosofice; o umanitate decrepită, supusă propriilor patimi, dar în care autorul încă mai speră: „Și de aici fariseismul, minciuna, lenea, demența și superficialitatea, tendința de transformare a rasei umane dintr-o Națiune Cosmică într-o căruță tristă și leneșă de clovni ambulanți, rătăcind dezorientați, vorbind singuri, sinucigându-se din lene și ignoranță, din căderea din animalitate chiar în subanimalitate!” (p. 21) Iar speranțele omenirii sunt iremediabil legate de capacitatea omului de a redeveni Om Cosmic.
Repet, cartea aceasta, indiferent ce, cât și cum credem din ea, este o amplă și complexă imagine a felului în care Alexandru-Cristian Miloș vede lumea. Iar lumea, așa cum pare să susțină autorul, este în expectativa regăsirii stării de Om Cosmic, a unui nou model uman, omul arhetipal, cel care nu a cunoscut încă răutatea, viciul, prostia sau lenea...