Grădinarii de la „Dumbrava Minunată”: Împreună suntem extraordinari şi locuim în Europa!
Parteneriatele, de toate tipurile, începând chiar de la grădiniţă, se referă la construirea unor relaţii pozitive între copiii grupei, ai grădiniţei, între adulţii şi copiii din învăţământul preşcolar, între părinţi – educatoare – copii, între judeţe, ţări, continente.
Unificarea tradiţiilor, obiceiurilor, a oamenilor, a sistemului de valori, poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd părinţii discutând, socializând cu educatoarea, ori alţi adulţi.
La rândul lor, şi părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copii. Informaţiile de bază ne arată că scopul este eficientizarea în relaţii printr-o colaborare responsabilă între părţi, cu implicare cât mai activă. Toate formele de parteneriat conduc la armonizarea între factorii educativi, între persoane şi instituţii, între ţări. Copiii din grădiniţă au aflat ce înseamnă uniune, Europa, Ziua Europei, pe care o sărbătorim pe 9 mai, care este Imnul Europei, cine a scris muzica.
Astfel, G.P.S. „Dumbrava Minunată”, cu ocazia Zilei Europei, va desfăşura mai multe acţiuni, cum ar fi: expoziţie de artă plastică reprezentând copii în diferite stări ori sentimente de bucurie, furie, durere, nedumerire, mirare, supărare; dans, muzică, desene pe asfalt cu cretă colorată. Toţi, împreună, mici şi mari, se bucură, se implică şi formează o mare familie. Această familie contribuie la unitate, la dezvoltare psiho-afectivă, la socializare prin contact direct cu părinţii, cu mass media, cu persoane abilitate care doresc să contribuie la găsirea unor soluţii comune în educaţie, precum şi la exprimarea unor opinii ale participanţilor cu privire la acţiunile întreprinse de către părţile implicate: directorul unităţii GPS „Dumbrava Minunată” Bistriţa – prof. Margareta Sava; prof. învăţământ preşcolar: Marilena Toxin, Ioana Moldovan, Alina Dragoş, Gina Grapini, Măriuţa Şandor, Ana Maria Voaida, Gabriela Vântu, Loredana Baltă, Mariana Barna, Rolanda Şot, Irina Paşca, Marilena Rus, Iulia şi Letiţia Sânpetrean.
Alături de cadrele educative şi copii vor mai participa bunici, părinţi, consilieri educaţionali, persoane invitate din mass-media şi comunitate.
Toţi au fost încurajaţi să participe pentru a demonstra celor mici ce înseamnă unitate, dezbateri, întâlniri sociale în vederea integrării în grupuri europene. Astfel, considerăm că un parteneriat co-responsabil duce inevitabil la descoperirea cheii unităţii de acţiune ce deschide poarta succesului în viitor.
Adaugă comentariu nou