Rodica FERCANA”La porţile gândului”

Stihuitoarea de pe Valea Someşului este o harnică astristă şi artistă năsăudeană şi nu numai, atrasă irezistibil de muze. Lecturându-i placheta menţionată mai sus, avem impresia că existenţa domniei sale –zile, clipe şi ani- se decantează pe încetul  în vers., fie că e vorba de evenimenţial, fie de strâmtorările obişnuite ale cotidianului. Natura magnifică a Văii Someşului, în particular Valea Sălăuţei, Hordoul, Ţibleşul, oamenii cu existenţele, cu învolburările lor se constituie adesea ca inspiraţie tematică. Gândul aleargă nestăvilit de spaţii, în istorie, în cultură: „Privesc la Răsărit / Cum soarele s-arată,/Văd Nistru-n ape tulburi...”

 Vizionară, este frământată sincer de problemele neamului, de cultura lui, de glasul şi profeţiile înaintaşilor; „Dor de Eminescu”/”Dor de Coşbuc”; „Trezeşte-te ,române!”; „Busuioace din Străşeni”. Cititorul se poate regăsi pe sine în congruenţele aspiraţiilor, în felul de a recepta istoria, cultura, situaţiile din social, destinul: „Salut românii din Cahul!/ (Acesta-i doar un preambul)/ Frate de frate ne leagă firul/ Deşi de MAMĂ crunt v-a smuls destinul”(„Gând de frate”)

    Cei din proximitate se nemuresc în portrete creionate cu căldură: „Bunica”; „Vecina la fântână”; ”Copil cu griji puţine”; „Iarba de acasă”. Anotimpurile se metamorfozează adesea în existenţe fiinţale (primăvara copilă), iar succesiunea lor provoacă acelaşi fior ce au generat cândva compoziţiile lui Vivaldi. Lumea obiectuală măruntă, pe lângă care trecem cu veşnică grăbire se constituie adesea ca prilej de cugetare; „Sertar prăfuit”, „Fir de iarbă”; „Zi de vară” etc. Efluviile lirice nu se cantonează pe erotică decât pasager, de obicei contemplativ şi retrospectiv, cum procedează în „Ogradă cu brazdă de trifoi” („Mă uit în ochii tăi,/ Văd dureros depărtările/ În care-ai plecat...”

    Un cuvânt de laudă se cuvine  analizei pertinente pe care o face în PREFAŢĂ scriitorul, gazetarul, eseistul Ioan Mititean, preşedintele Filialei năsăudene a USR.

     Doamna Rodica Fercana  nu duce lipsă de idei. Simţi foşnetul lor, cum sparg stavile spre a se turna în vers. Acest impuls al eului spre lirism ne face să aşteptăm cu interes viitoarele creaţii, care trebuie să marcheze neapărat un ascendent mai ales în zona ritmurilor (pentru  stihuri clasce) sau o cadenţă a ideilor (ritmuri interioare) în versul alb, spre a evita căderea –uneori iminentă- în prozaism.  Perpetua depăşire a prezentului cultural propriu,   este ceea ce contează, iar aceasta se câştigă  prin lectură intensă din lirică românească şi universală, studierea stilisticii, tehnicilor de versificaţie. Oricum, dna. Rodica   Fercana se află pe un drum bun şi ar fi păcat să nu persevereze. Succes!