De Sfintele Sărbători, reţete cu vedete

Pască cu Cornelia Ardelean Archiudean

De pe masa românilor nu trebuie să lipsească, de Sfintele Sărbători, pasca, care reprezintă, alături de vin, sacrificiul lui Hristos pentru omenire. Se consideră că pasca reprezintă, în funcţie de formă, mormântul sau scutecul Mântuitorului. Cornelia Ardelean Archiudean, îndrăgita artistă, păstrează reţeta de pască de la ţărăncile din Ocniţa.

          - 200 grame aluat pregătit pentru pâine

          - 200 grame brânză frământată

          - 2 ouă

          Aluatului i se dă o formă rotundă, după care se pune deasupra brânza amestecată cu ouăle şi se bagă la cuptor până se rumeneşte.

          „La noi, pasca este ca un aperitiv, cu brânză sărată, nu un desert, ca în alte zone. Aluatul de pâine se întinde ca o foaie rotundă, iar deasupra se adaugă brânza cu ou şi se pune la cuptorul de afară, la o temperatură domolită. Pe pasca care o ducem la biserică pentru sfinţit, se face cu o cruce pe ea. La noi, la coşul care îl ducem în faţa Sfântului Altar i se spune merindare. De coşul sau traista cu bucatele duse la sfinţit se ocupă bărbatul, de obicei stâlpul casei. Anul acesta, vom lua lumina la Ocniţa, împreună cu prietenii noştri veniţi din Constanţa şi din Basarabia. Cititorilor ziarului „Răsunetul” le doresc un Paşte cu bucurii, iar Lumina Învierii să facă ca fiecare dintre noi să fim mai buni. Hristos a Înviat!”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5