Bogdan Ivan: Hai să schimbăm împreună ţara! Peste 60 de bistriţeni înscrişi în Profilul de tânăr candidat al TSD BN

Cei peste 60 de tineri înscriși în proiectul TSD BN „Profil de tânăr candidat”, unii candidaţi pentru funcţia de primar, alţii pentru cea de consilier local sau judeţean, s-au întâlnit joi seara, în Sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, cu staff-ul judeţean al formaţiunii. Seniorii PSD  - preşedintele Emil Radu Moldovan, președinte executiv Nicolae Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, senatorul Ioan Deneș, deputatul Daniel Suciu şi primarul Romeo Florian –  le-au făcut unele recomandări cu privire la proiectul politic, explicându-le că tinereţea nu este o virtute în sine, ci trebuie susţinută de multe alte calităţi şi competenţe.

„Cred că aceasta este problema generaţiei noastre, că nu suntem luaţi în serios, pentru că nu ne-am câştigat lucrul acesta. De aici vine nevoia de consistenţă.  Nu e suficient doar să fim, să fim doar nişte forme, trebuie să intrăm în zona de fond şi de aici şi nevoia de a pregăti o generaţie politică care să aibă două obiective principale. Obiectivul pe termen mediu şi lung îl reprezintă alegerile locale din 2020. Ce facem noi aici este un prim pas. Un alt doilea pas care pentru unii dintre voi va fi realist şi cuantificabil sunt alegerile locale din 2016, în care, mare parte dintre voi, în urma discuţiilor avute cu preşedinţii de organizaţii, are asigurată prezenţa pe listele de consilieri locali. Mulţi tineri sub 35 ani sunt candidaţi de primar, cu şanse reale. Vom fi lângă ei, îi vom sprijini şi vom dovedi că suntem o echipă puternică”, a precizat liderul TSD BN, Bogdan Ivan, în debutul întâlnirii.

Bogdan Ivan a menţionat că în perioada următoare, tinerii vor primi în format online suporturi de curs în administrația publică, științe politice, public speaking, voluntariat, comunicare în mediul online și leadership politic. În perioada 16-17 aprilie este programat şi un curs intensiv, pe diferite module.

Liderul TSD BN a ţinut să precizeze că echipa de tineri care îşi asumă o candidatură, în 2016 sau peste 4 ani, vrea să facă politică în mod responsabil, pe baza unor expertize. „Suntem cea mai importantă organizaţie de tineret din judeţ şi printre cele mai importante la nivel naţional. Haideţi să schimbăm împreună ţara aşa cum merită cu adevărat, împreună cu oamenii care ştiu să o facă şi cu entuziasmul nostru”, le-a  mai spus Bogdan Ivan colegilor de generaţie politică

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5