Săsarmul, un dar al Someşului

          Însoţit de prietenul meu, bistriţeanul (conform buletinului) Dorin Rus, dar săsărman prin mii de rădăcini sufleteşti, legat de sat, unde revine mereu spre a-şi respecta consătenii, colindăm de la un capăt la altul localitatea Săsarm. Satul poate fi caracterizat ca un dar al Someşului Mare, terenurile de aici, din luncă, nisipoase, sunt foarte productive. Casele, unele mai vechi, altele adevărate vile, sunt aşezate de o parte şi de cealaltă a şoselei, sătenii poreclind-o „Drumul ţării”. În sărbători, oamenii, bătrâni în special, ies la şosea să mai vadă şi să povestească ca la şezătorile de odinioară. Satul este împărţit în două zone, partea din sus şi partea din jos, având ca punct de referinţă biserica, iar o altă zonă se numeşte „La curte”.

          Şcoala, Căminul Cultural, bisericile, barajul, situl arheologic, monumentul eroilor sunt câteva repere care fac din Săsarm o localitate importantă în peisajul rural al judeţului.

          Prima atestare documentară a satului datează din anul 1292, împlinirea a şapte secole prilejuind atunci locuitorilor organizarea unei manifestări de mare simţire patriotică. Serbarea din 1992  a confirmat dragostea imensă a săsărmanilor pentru plaiurile natale, pentru eroii satului, numele acestora fiind încrustate pe monumentul ridicat în curtea bisericii. Din istoricul aşezării mai amintim că încă înainte de anul 1360 (conform unui document), aici era târg, ziua de târg fiind miercurea. Prin secolul al XIV-lea este amintit existenţa unui castel (conform prof. Ioan Bolog), de vreme ce este menţionat un castelan şi un vicecastelan de Săsarm. În curtea Bisericii Ortodoxe a fost ridicat, în anul 1936, un obelisc spre a cinsti memoria celor 40 de săteni căzuţi în Primul Război şi al celor 20 căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Din multe familii au murit şi câte doi fraţi. Astfel, în familia lui Bolog Grigore a Gobernei, străbunicul doamnei Petrica Reghina, un eminent cadru didactic, au murit doi feciori, de 22 şi 24 de ani, iar tatăl acestora, zdrobit de durere, se târa în genunchi prin curte. În fiecare an, elevii şi sătenii depun coroane de flori întru cinstirea memoriei lor, aşa cum se pregătesc să facă şi anul acesta de Ziua Naţională a României.

          Ajungem la şcoală. O construcţie veche în care au învăţat generaţii de copii deveniţi mai apoi figuri ilustre, mândrie a satului. La început se învăţa într-o casă din bârne, apoi sătenii au cumpărat una mai spaţioasă, urmând a fi ridicată actuala construcţie. Tablourile vorbesc de generaţii de elevi şi dascăli care au făcut şi fac cinste satului. Şi acum sunt respectate cu multă recunoştinţă numele celor care au luminat minţine săsărmenilor: Valer Bolog, Ioan Bolog, Ludovica Bolog, Susana Rednic, Nelu Bolog, Maria Bolog, plecaţi dintre noi, precum şi Grigore Mureşan, Petrica Reghina, Ioan Chişu, Liviu Mureşan şi mulţi alţii.

          Stăm, de vorbă cu doamna Petrica Reghina. Deşi se apropie de 80 de ani este încă plină de viaţă, lucrează în grădină, fiind un model pentru săteni. Dar marea ei satisfacţie şi mulţumire este că a învăţat tot satul. 40 de ani a fost cadru didactic în Săsarm. A educat tot atâtea generaţii, iar din „mâna” ei au ieşit farmacişti, economişti, ingineri, dascăli, poliţişti, medici. A primit distincţii, Diplome de Excelenţă, încununând o viaţă dedicată satului şi şcolii. Săsărmenii sunt, vorba doamnei Reghina, gospodari de excepţie şi iubitori ai istoriei locale şi naţionale.

          De-a lungul anilor, credincioşii din Săsarm au avut un respect special pentru slujitorii bisericii, s-au îngrijit de locaşul de rugăciune. Potrivit unui studiu semnat de Ioan Bolog, în anul 1733, în Săsarm existau 67 de gospodării cu doi preoţi români. În 1750 existau case parohiale şi grădini pentru cei trei preoţi. Între 1760-1762 sunt pomeniţi patru preoţi, iar în 1830 doi preoţi, fiind menţionat şase ani mai târziu preotul Dumitru Poenaru. Actuala biserică a fost ridicată prin 1860, pe locul unei biserici de lemn. În 1916 a ars acoperişul, iar trei ani mai târziu a fost acoperită cu tablă zincată. A fost pictată în stil neobizantin de un pictor vienez în 1923. Sfinţirea bisericii a fost oficiată de Arhiepiscopul Teofil în 1966 şi resfinţită în anul 2003 de Arhiepiscopul Irineu. Din anul 2005, slujeşte aici, cu mult har şi dar duhovnicesc, preotul Spaimoc Adrian Ionică care, împreună cu credincioşii, 450 de suflete, a efectuat o serie de lucrări atât la biserică, cât şi la casa parohială.  Absolvent al Seminarului şi al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca, cu un strălucit masterat, părintele paroh se dovedeşte a fi păstorul cel bun al turmei cuvântătoare din Săsarm.  În acest sat mai există o Biserică Greco-Catolică şi una Penticostală.

          Locuitorii satului Săsarm, în special cei mai în vârstă, mai păstrează încă costumele populare româneşti, o zestre de nepreţuit pe care o respectă. La sărbători se îmbracă în costumele lor deosebit de frumoase, iar cei mici iau exemplul părinţilor şi bunicilor aşa cum se poate vedea din fotografiile din pagină. Maria Rus are 83 de ani şi-mi arată o fotografie veche ce o păstrează ca pe o zestre de nepreţuit. Îmbrăcată în zadii, costumul popular românesc, este zestrea ei de când era copilă şi a intrat pentru întâia oară în joc, şi acum acest costum, chiar dacă „nu mai prea intră pe mine” îl păstrează în lada cu care s-a măritat în urmă cu peste 60 de ani. „L-am păstrat şi mi-i drag fiindcă aşa m-am născut, cu portul popular. Încă îs în putere, nu mă las cu una cu două, lucrez în gospodărie, prin grădină, fiindcă la ţară totdeauna ai ce face”.

          Terenurile aparţinând satului Săsarm, aşezate în cea mai mare parte în lunca Someşului sunt, cum spuneam, foarte productive. Sunt cultivate şi acum cu aceeaşi râvnă cu care erau lucrate de înaintaşi. Sunt fermieri care fac cinste satului. Inginerul Grigore Sabadâş, un specialist recunoscut, a transmis aceeaşi dragoste faţă de agricultură şi copiilor săi. Cornel Câmpan este un mare crescător de ovine împreună cu fiul acestuia, Vasile Câmpan, inginer. Vasile Cherecheş şi-a înjghebat o fermă de bovine cu exemplare de toată frumuseţea şi lucrează cu băiatul său. Ferma este o sursă importantă de venituri. Şi alţi fermieri pot fi trecuţi la panoul de onoare al fruntaşilor Săsarmului: Vasile Bolog (consilier local, este un exemplu), Florin Cosma (fermă de oi), Emil şi Otilia Tertiş, împreună cu băiatul Emilian, Vasile Câmpan, Cornel Câmpan,  Valer Bolog, Ovidiu Figan, tinerii Nicu şi Vasile beniţi din Runc  şi mulţi alţii.

Aşadar, la Săsarm se lucrează, iar fermierii constituie o colectivitate importantă.