Preşedintele CJ, Radu Moldovan: Tronsonul Nuşeni-Corvineşti, modernizat cu fonduri guvernamentale!
PreşedinteleConsiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, şi secretarul de stat Adrian Gîdea de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, au semnat contractul de finanţare pentru modernizarea DJ 172 H, Nuşeni-Corvineşti.
„Valoarea contractului de finanțare depășește două milioane de euro și este derulat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, finanţat de Guvernul României”, a punctat preşedintele Radu Moldovan.
Potrivit acestuia, săptămâna dinaintea Crăciunului este una benefică finanțărilor investițiilor în infrastructura rutieră din județul nostru, fiind parafate contracte de 15,4 milioane de euro pentru drumurile județene din Bistrița-Năsăud.
Preşedintele CJ BN a semnat contractul de finanțare pentru tronsonul Colibița-Mița, parte a proiectului Poarta Transilvaniei. Valoarea totală a proiectului este de 13,4 milioane de euro, iar lungimea totală a sectorului de drum care se va moderniza ca urmare a semnării acestui contract de finanțare este de 6.4 km. În momentul de față, este în derulare procedura de achiziţie.
Citiţi şi:
- Finanţare europeană de 38 milioane euro pentru DJ 172 D, Poarta Transilvaniei. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a semnat contractul la Bistriţa
- La Șieuț, a fost semnat contractul de execuție pentru extinderea infrastructurii de apă din fonduri guvernamentale! Primarul Mihai Ivan: Toată comuna va avea rețea de apă potabilă!
- Preşedintele Radu Moldovan: Peste 2,8 milioane euro de la Guvern pentru modernizarea tronsonului Buduş-Şieu şi două poduri
- Preşedintele Radu Moldovan: Sper ca până la finalul anului viitor să avem DJ 172 D, Poarta Transilvaniei, în integralitate modernizat
- Parteneriat între CJ BN şi Primăria Bistriţa Bârgăului, în vederea obţinerii de fonduri europene pentru tronsonul Colibiţa-Miţa
Adaugă comentariu nou