Finanţare europeană de 38 milioane euro pentru DJ 172 D, Poarta Transilvaniei. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a semnat contractul la Bistriţa

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a semnat astăzi, la Bistriţa, primul contract de finanţare pentru drumuri judeţene din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Este vorba despre DJ 172 D, intitulat Poarta Transilvaniei, pe o lungime de 49,9 kilometri, pe loturile 2 (Colibiţa-Prundu Bârgăului-dn 17), lotul 3 (DN 17-Josenii Bârgăului-Strâmba –Ilva Mică) şi lotul 4 (Ilva Mică-Măgura Ilvei).  Valoarea contractului de finanţare este de 38 milioane euro. Durata de implementare a proiectului este de 62 de luni, iar valoarea totală a investiției este de 191.201.271,50 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAPFE — AM POR este de 167.680.075,96 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).Dacă ne raportăm la alocarea totală de 8,1 miliarde euro prin POR, din care, pentru drumuri județene sunt disponibile 1,06 miliarde euro pentru cei 2.120 km propuși spre reabilitare/modernizare, suma alocată regiunii NV, în valoare de 858 milioane euro, reprezintă 10,5 % din alocarea totală, din care pentru drumuri județene 116 milioane euro, adică 10,8 % din alocarea totală. În concluzie, proiectul Consiliului Județean Bistrița de peste 42 milioane euro, din care valoare eligibilă 38 milioane euro, reprezintă 32% din valoarea alocată regiunii.

„Astăzi se va împlini şi un deziderat pentru care eu mă bat de la începutul mandatului. În sfârşit, dipă ceva timp, astăzi vom semna contractul de finanţare pentru 3 loturi din DJ 172 D, denumit Poarta Transilvaniei. Este un drum extrem de important pentru noi, care va rezolva accesul pe ambele părţi în staţiunea turistică Colibiţa, care va face legătura între Valea Bârgăului şi Valea Ilvelor şi va decongestiona traficul de pe DN 172 D şi va scurta cu câţiva zeci de kilometri accesul celor de pe Valea Someşului Superior şi Valea Ilvelor spre municipiul reşedinţă de judeţ. Cred că va sprijini la dezvoltarea economică a zonelor care sunt traversate de acest drum”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, înainte de parafarea contractului. 

         Preşedintele Moldovan a menţionat că pe tronsonul 1 din Lotul 1-Mureşenii Bârgăului-Colibiţa – execuţia lucrărilor de modernizare, finanţate din bani guvernamentali, prin PNDL, se va încheia în această vară, iar pentru tronsonul 2, şi anume Colibiţa-Miţa, se va depune o nouă cerere de finanţare, pe fonduri europene, pentru că existe economii de fonduri destinate judeţului, în urma licitaţiei. Acesta a mulţumit, în context, administratorului public Florin Moldovan şi directorului executiv Alexandru Toniuc de la Consiliul Judeţean, cei care au coordonat echipa care a  pregătit cererea de finanţare. 

„Eu sper ca a treia amânare a Curţii de Apel Cluj , care este pentru luni, să fie şi o decizie favorabilă. Am pornit procedurile de achiziţii în ianuarie 2016 şi astăzi suntem încă în procedură la Curtea de Apel Cluj, avem a treia amânare pentru 15 mai. Sper ca după vestea bună de sâmbătă să primim o veste bună luni ca să putem semna contractele de execuţie şi să putem da ordinul de începere a lucrărilor”, a explicat Radu Moldovan, adăugând că acestea ar putea fi finalizate într-un an şi jumătate. 

*** 

Sanda Cătană, directorul executiv al Direcţiei Implementare Programe Operaţionale Regionale din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, a precizat că la Bistriţa este o echipă care doveşte că este cea mai bună în domeniul modernizării drumurilor judeţene.

După cum ştiţi, în perioada anterioară, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a avut cel mai mare proiect finanţat tot pe Programul Operaţional Regional, cu cei mai mulţi kilometri de drum. Cel mai mare din ţară, finanţat prin POR. Asta dovedeşte că e o echipă puternică care ştie să implementeze proiecte pe fonduri europene. În acelaşi timp, dovedeşte că a fost întotdeauana atent la ceea ce înseamnă nevoile comunităţii şi a reuşit să identifice oportunităţile, dar nu numai, să implementeze proiecte pe POR”, a declarat directorul executiv Sanda Cătană de la ADR Nord-Vest. 

*** 

La semnarea contractului de finanţare, au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, secretarul de stat Ionuţ Gâdea de la MDRAPFE, prefectul Ovidiu Frenţ, primarul Ovidiu Creţu şi Nicolae Moldovan, vicepreşedintele CJ- Ioan Ţintean, parlamentarii PSD, primarii comunelor traversate de DJ 172 D, funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5