UNIREA ÎN POEZIA BÂRGĂUANĂ

FLUVIUL UNIRII

 

Fluviul Unirii

Curge fară preget în veşnicia istoriei

Printre cugetele şi simţirile noastre

Spre Alba Iulia.

Fluviul Unirii

Curge fără preget, tumultuos,

Prin spaţiul carpato-danubiano-pontic

În Europa.

Fluviul Unirii

Curge fară preget prin albia memoriei

Prin saţiu şi timp

Spre lume.

Am avut şi mai avem încă afluenţi furaţi:

Basarabia, Bucovina de Nord,

Ţinutul Herţei,

Buceagul şi Transnistria...

Am avut şi mai avem încă afluenţi furaţi.

Dar, Fluviul Unirii

Nu va seca niciodată

Pentru că toţi afluenţii lui

Vor veni din nou în matca ţării

ROMÂNIA MARE!

Fluviul Unirii curge prin noi,

Prin venele fiecărui român,

Prin toate generaţiile,

De când ne ştim,

Prin vatra noastră românească.

 

Nota: Această poezie a lui Teo Vrăsmaș a fost publicată în ziarul „RĂSUNETUL" nr. 987/ 6 XI 1993 şi a luat o menţiune în urma concursului  iniţiat  în cinstea  UNIRII (1 XII 1993.)

 

 

 

CRUCEA UNIRII

Se spune că tot omul are o cruce

Dar nu ştie numai acel ce-o duce

Şi crucea aceasta poate ca să-1 poarte

Liber ori supus până la moarte.

Acest popor prin legea firii

A cunoscut o CRUCE A UNIRII

La Alba Iulia-n cetate

Şi de secole mereu se bate

Să-şi poarte crucea dorului de fraţi

Între Mare – Dunăre - Carpaţi.

Să-şi menţină limba şi pământul

Nădăjduind atâţia ani la rândul

Că din nou va triumfa dreptatea

Să-şi vada refăcută unitatea.

Iar Basarabia şi Bucovina

Îşi vor da din nou frăţeşte mâna

Ca în acel decembrie, când toţi

Din Transnistria până la moţi

Am creat o Românie Mare

Cu nota zece-n lume la purtare.

Atunci şi-acum limba moldovenească

Era aceeaşi: limba românească.

Aici, la graniţa a trei imperii

Am sfărâmat lanţurile puterii

Celor ce mulţi ani ne-au asuprit

Şi am ajuns un popor izbăvit

De comunism şi totalitarism

Uniţi sub falnic steag de românism.

Iar crucea sfântă a dorului de glie

Atât de dragă lui Ilaşcu Ilie

Condamnat de cei din Tiraspol

Străbate Terra azi din pol în pol

Condamnând şi crime şi masacre

Câci drepturile omului sunt sacre.

Sperăm în crucea noastră tot mereu,

Speranţa noastră este-n Dumnezeu

Să ne aducă un decembrie iar

Şi-n veci crucea unirii-n calendar.

 

 

UNIREA PRINCIPATELOR

 

Sorbind Milcovul-hotar dintr-o sorbire

În una mie opt sute cincizeci şi nouă,

S-a înfăptuit mica unire

Ce ne-a oferit o viaţă nouă.

Ca importanţă, veşnic va rămâne

În istoria noastră zbuciumată

Unirea principatelor române

În România cea de mult visată.

Ne solidarizăm cu idealul

Ce l-au avut acei ce s-au unit

Moldovenii cu muntenii-n valuri

Acelui timp atât de mult dorit.

Pecetea Romei şi latinităţii

A portului şi limbii ce-o vorbim   

E pecetea vie,  a libertăţii

De neam, pe acest pământ de când ne ştim.

Rămân nemuritori făuritorii:

Kogălniceanu, Cuza, Ion Roată

Şi toţi acei ce ne-au adus doar glorii

Unioniştii toţi şi ţara toată.

Aniversăm în fiecare an

Unirea principatelor române,

Ca pe un act sfânt, demn şi diafan

Ce în istorie veşnic va rămâne.

 

TEO VRĂSMAȘ