27 martie 1918 - Unirea Basarabiei cu România. Vezi cum au fost persecutaţi ctitorii acestei uniri!

        ,La 27 Martie 1918 st. vechi, a avut loc marele act istoric în viața națiunii românești: unirea Basarabiei cu România. Acest act s-a săvârșit în împrejurări de fapt și psihologice foarte complicate. Pe de o parte, mișcarea națională din Basarabia, pe de altă parte tendința firească a Regatului Român de unire cu Basarabia, toate acestea au influențat asupra mersului evenimentelor din Basarabia și au condiționat rezultatul.

        Basarabia, prima din toate teritoriile răpite României, s-a unit cu ea. În același an, participă la procesul de unire și celelalte părți ale trupului și spiritului național românesc. Apare pe scena istorică România Mare”. (A. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 498)

        Se împlinea astfel visul de veacuri al românilor, unirea tuturor într-un singur stat. Unirea (Basarabiei-n.a.) a fost o încoronare a unei mișcări naționaliste, benevole, idealiste și dezintersate. (A. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 500)

        La 27 Martie 1918, Sfatul Țării votează Unirea cu România. Urmează acceptarea Unirii de către președintele Consiliului de Miniștri al Regatului Român, Al. Marghiloman, promulgarea unirii de către Regele României și ratificarea Unirii de către Constituanta Română la 20 Decembrie 1919.

       Legea care ratifică unirea Basarabiei cu Vechiul Regat reflectă  această adevărată minune prin care Basarabia revenea la Patria Mamă.

                                           Președenția Consiliului de Miniștri.

                                                                       Lege

                          asupra unirii Basarabiei cu Vechiul Regat al României

Decret No. 5450 din 31 Decembrie 1919, Monitorul Oficial Nr. 206 din 1 ianuarie 1919.

Art. Unic- Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, decretul lege No. 842 din 9 Aprilie 1918, publicat în Monitorul Oficial No. 8 din 10 Aprilie 1918 privitor la Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:

                                                                 FERDINAND I ,

                    Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,

                    La toți de față și viitori sănătate,

Sfatul Țării din Basarabia, în ședința lui din dela 27 Martie (9 Aprilie) 1918 , votând cu 86 voturi pentru, contra 3, fiind și 36 abțineri, următoarea rezoluțiune:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica democratică Moldovenească

         (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna,

                            Se unește cu mama sa România,

și prezidentul consiliului Nostru de miniștri, declarând că;

„În numele poporului Român și al Regatului Lui , M.S. Ferdinant I al României ia act de acest vot quasi unanim și declară la rândul Lui Basarabia unită cu România de veci una și indivizibilă”.

Dat la Iași, la 9 Aprilie 1918.

                                                                                                                           FERDINAND

(Ministerul Justiției – Colecțiunea de Legi, Decrete-Legi, Regulamente, Decrete, Deciziuni ministeriale și Orice alte măsuri luate în vederea stării de război; 14-aprilie 1919 - 31 martie 1920- Vol. III, Edițiune oficială, Întocmită prin îngrijirea Ministerului Justiției, București, Imprimeria statului-Arhivele Naționale - Filiala Bistrița –Năsăud, Biblioteca) .

Dintre ctitorii Unirii Basarabiei cu România, unii au fost exterminați de regimul comunist din România sau au fost persecutați până la moarte. Dintre aceștia amintim pe Daniel Ciugureanu, Ștefan Holban și Pantelimon Halipa.

              Daniel D. Ciugureanu (9.12.1885, Șirăuți, Briceni – 6.05.1950, Sighet)

              Fiul preotului ortodox Alexandru Ciugureanu și al profesoarei Ecaterina Ciugureanu a fost de profesie medic, doctor în medicină. În anii primului război mondial, se avântă în politică fiind unul dintre fondatorii Partidului Național Moldovenesc, luptând pentru unirea Basarabiei cu România. Devine prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești în urma declarării independenței Republicii Democratice Moldovenești de către Sfatul Țării, 24 ianuarie/6 februarie 1918. Face parte alături de Pantelimon Halipa, Ștefan Ciobanu și Ion Pelivan din delegația care duce la Iași Actul Unirii Basarabiei cu România, înmânându-l solemn M. S. Ferdinant I al României .

             În România Mare a fost membru al Partidului Național Liberal. A fost ministru pentru Basarabia în guvernele Alexandru Marghiloman, Constantin Coandă, I.C.Brătianu și Artur Văitoianu, deputat și senator , vicepreședinte al Camerei Deputaților, vicepreședinte și președinte al Senatului Regatului României Mare.

            Pentru activitatea sa a fost decorat cu: Ordinul Crucea României în gradul de Mare Cruce, Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer , Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 fără barete, Ordinul Ferdinant I, Ordinul Serviciu Credincios în gradul de Mare Ofițer, Semnul onorific Vulturul României în gradul de comandor.

În anul 1942 a fost mobilizat pe front cu gradul de căpitan. În anul 1946 s-a pensionat. În noaptea de 5/6 mai a fost arestat. Potrivit istoricilor Constantin Giurescu și Ion Nistor, a murit în drum spre Sighet în data de 6 mai 1950 la Turda. Potrivit documentelor securității a decedat în data de 19 mai 1950. Nu se cunoaște locul unde a fost înhumat.

            Ștefan Holban (1.08. 866, Cărpineni, județul Lăpușna – 27.08.1961, Botoșani)

            Părinții, Ciprian și Parascovia, au fost țărani mijlocași. De profesie a fost învățător, apoi avocat (din anul 1926). Ales delegat în Sfatul Țării de primul Congres al Militarilor Moldoveni din toată Rusia a susținut cu tărie cauza unirii Basarabiei cu România. În România Mare a activat în cadrul Partidului Național Țărănesc fiind ales deputat în Parlamentul României (legislaturile 1919, 1920 ,1922,1932). În perioada 1928-1932 a fost prefect de Lăpușna. A mai îndeplinit următoarele funcții: președinte al Asociației Învățătorilor din județul Lăpușna, secretar al Biroului Camerei Deputaților. A fost distins cu Steaua României cu grad de Ofițer și grad de Cavaler, Vulturul României în grad de Ofițer și medaliile Regele Ferdinand și Peleș.

         În anii 1940-1944 se refugiază la Râmnicu Vâlcea. În anul 1957 este arestat, torturat și condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate contrarevoluționară. Supus la un regim de exterminare în închisorile Jilava, Gherla, Botoșani, moare în ultima la data de 27 august 1961. Nu i se cunoaște mormântul.

          Pantelimon (Pan) Halipa (1.08.1883, Cubalba, Ţinutul Soroca – 30.04. 1979, București)

              A fost jurnalist și om politic, luptător dârz pentru unirea Basarabiei cu România.

              După absolvirea Școlii Spirituale din Edineț și a Seminarului Teologic din Chișinău,  s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Tartu, Estonia. Izbucnind războiul, s-a întors la Chișinău devenind colaborator al revistei ,,Basarabia, unde tipărește poezia „Deșteaptă-te, române!”. Urmărit de autoritățile țariste se refugiază la Iași unde se înscrie la Facultatea de litere și filosofie.

Este unul din membrii fondatori ai Partidului Național Țărănesc.

            În anul 1918 este ales vicepreședinte apoi președinte al Sfatului Țării, care în data de 27.03.1918, votează unirea Basarabiei cu România. Face parte din delegația care va prezenta M.S. Regele României Ferdinand I actul unirii. A participat la adunările de la Cernăuți și Alba Iulia unde s-a declarat unirea Bucovinei și Transilvaniei cu România. Din anul 1918 este ales membru corespondent al Academiei Române. A scris peste 280 poezii, studii istorice, memorii, schițe, traduceri, articole.                                                                                          În România Mare a activat în cadrul Partidului Național Țărănesc  și a ocupat funcțiile  de ministru de stat pentru Basarabia, ministrul Lucrărilor Publice, ministru Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, ministru Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale, ministru de Stat. 

              În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României .

În timpul urgiei comuniste, în anul 1950, este arestat, torturat, închis fără judecată la Sighetu Marmației. Peste doi ani este  predat NKVD-ului care îl duce la Chișinău unde este „judecat” și condamnat la 25 de ani muncă forțată în Siberia. În anul 1955 este repatriat și închis la Aiud de unde este eliberat în anul 1957. Este urmărit de securitate până la moarte 30.04.1979.

           La Alba Iulia, un bust cinstește memoria marelui patriot Pantelimon Halipa. De asemenea, portretul lui apare pe timbre emise atât în Republica Moldova cât și în România. În data de 23 august 2010, i s-a conferit, post mortem, de către Republica Moldova, Ordinul Republicii.