Investiţii în reţele de apă şi canalizare, la Telciu şi Salva, din fonduri europene
Ing. Ion Şandru, directorul general Aquabis, şi directorul general al companiei ARL Cluj, Dan Lucian Mihancea, au parafat contractul de lucrări pentru Lotul 3 - Rețea de canalizare în Salva, extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă în Telciu, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, din fostul Contract de Lucrări 6. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, vicepreşedintele Ioan Ţintean, primarii Gheorghe Onul (Salva) şi Sever Mureşan (Telciu), dar şi directorul ADI apă-canal, Răzvan Grec.
„Pe Lotul 3 sunt lucrări în două comune importante ale judeţului, Salva şi Telciu. Mai exact, vorbim de 5 km de reţea de alimentare cu apă în Telciu, cu 750 de branşamente la reţeaua de apă potabilă şi de aproape 11 km de reţea de canalizare în comuna Salva, cu aproximativ 450 de racorduri”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
Investiţia, în valoare de 10,6 milioane lei, respectiv 2,3 milioane euro, cuprinde şi reabilitarea captarii de apă de la Telciu şi un rezervor.
Preşedintele Radu Moldovan s-a arătat mulţumit de faptul că acest contract a fost adjudecat în urma licitaţiei de o firmă serioasă, care are filială în judeţul nostru.
În context, şeful administraţiei judeţene a menţionat că va avea loc o primă întâlnire cu specialiştii JASPERS cu privire la documentaţia tehnică pentru Master Planul de apă şi apă uzată, astfel ca în vara acestui an să poată fi semnat contractul de finanţare de aproximativ 230 milioane de euro. În urma implementării etapei a doua a Master Planului, 98% din populaţia judeţului va avea acces la reţelele de apă, iar aproximativ 75% din populaţie, la reţeaua de canalizare. În plus, a precizat preşedintele Moldovan, autorităţile locale implementează proiecte în infrastructura de apă şi apă uzată atât prin fonduri europene, PNDR 2014-2020, cât şi cu fonduri guvernamentale, prin PNDL.
„Sper ca până la finalul actualului exerciţiu financiar sau mandat al nostru să avem atît apă – canal, cât şi drumuri civilizate pe care se va circula în judeţul Bistriţa-Năsăud”, a mai spus preşedintele Moldovan.
***
Parte din Contractul de lucrări 6 mai este și Lotul 1 - Extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare în Sângeorz-Băi, Maieru și Anieș, cu o valoare de 21,2 milioane lei (5 milioane euro). Aşa cum declara preşedintele CJ BN, procedura de achiziţie publică este contestată, CNSC având termen de răspuns data de 19 aprilie. Pe acest lot sunt incluse tețea de alimentare cu apă de 13.1 km (în Sângeorz-Băi, Cormaia, Anieș), rețea de canalizare de 18.4 km ( în Sângeorz-Băi, Maieru, Anieș), un rezervor de apă potabilă de 900 metri cubi. Sunt prevăzute 857 branșamente la reţeaua de apă potabilă în Sângeorz Băi şi peste 1500 racorduri la canalizare dintre care 1.063 în Sângeorz-Băi, 266 în Maieru şi 220 în Anieș.
Citiţi şi:
- Investiţiile în reţele de apă şi canalizare din Maieru şi Sângeorz Băi, blocate, din nou, de contestaţii
- Reţelele de apă din Telciu şi de canalizare din Salva, reabilitate cu fonduri europene
- Extinderi şi reabilitări de reţele de apă şi canalizare în Sângeorz Băi, Maieru şi Anieş, din fonduri europene
- Lucrări în reţele de apă şi canalizare în cele 4 oraşe şi 41 de comune! Care este stadiul contractelor de lucrări!
- A fost semnat contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în Sângeorz-Băi și alte șapte comune
Adaugă comentariu nou