În judeţ, NU există cazuri confirmate sau cazuri de suspiciune de pestă porcină africană (PPA). Crescătorii de porci sunt rugaţi să anunţe orice modificare a stării de sănătate a animalelor!

 Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor şi CJSU s-au întâlnit pentru stabilirea planului de măsuri în vederea împiedicării răspândirii PPA în judeţul Bistriţa-Năsăud, având în vedere evoluţia virusului pestei porcine africane (PPA) la nivelul teritoriului României şi a faptului că judeţul nostru se află în aceeași zonă geografică cu judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană,

"Rugăm crescătorii de porcine din județ, atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor pe care le dețin, să anunțe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate și/sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor", se arată în comunicatul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Pentru verificarea modului în care se aplică măsurile stabilite în programul pentru prevenirea apariției PPA pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea CLCB nr. 1 și 2 din 2018, s-au constituit echipe mixte de control, formate din reprezentanți ai instituțiilor care au competențe legale (DSVSA, IPJ, IJJ, ISU, GM, ANAF, DSP).

         Controalele se vor efectua pe toată perioada persistenței factorilor de risc al apariției PPA. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai  mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

În acest moment NU există cazuri confirmate sau cazuri de suspiciune de pestă porcină africană (PPA) pe raza județului Bistrița-Năsăud, se mai precizează în comunicat.

Conform dispoziţiei Secretarului de Stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 553/24.07.2018 privind aplicarea măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, vă comunicăm măsurile de prevenire și împiedicare a răspândirii PPA.

  • Pesta Porcină Africană este o boală virală;
  • În mod obișnuit este mortală pentru porcii domesticiți și mistreți;
  • Nu există vaccin sau tratament pentru această boală;
  • Din această cauză provoacă serioase probleme socio-economice în țările afectate;
  • Virusul rezistă câteva luni în mediul înconjurător și în cadavre;
  • Prepararea sau afumarea cărnii NU distruge virusul;
  • Oamenii nu se îmbolnăvesc, dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate;
  • Semnele clinice ale bolii sunt variabile și nu sunt ușor de recunoscut;
  • Animalele afectate pot avea unul sau mai multe semne clinice, după cum urmează:
  • Febră mare, apatie și imposibilitatea de a sta în picioare;
  • Vomă, diaree, uneori cu sânge;
  • Pete roșii-albăstrui pe piele, în special în zonele urechilor și a râtului;
  • Tuse și respirație îngreunată;
  • Avorturi spontane, nașteri de fetuși morți și nesiguranță în mers a purceilor;
  • Majoritatea animalelor infectate mor în 10 zile;
  • Contaminarea animalelor sănătoase se poate produce în multe feluri:
  • Prin contactul direct al porcilor sănătoși cu cei bolnavi;
  • Prin hrănirea acestora cu resturi alimentare contaminate;
  • Contactul cu materiale contaminate;
  • Contactul cu oameni care poartă haine și încălțăminte contaminate;
  • Nu deplasați animalele din fermă sau gospodărie;
  • Întotdeauna schimbați-vă îmbrăcămintea și încălțămintea atunci când părăsiți ferma sau gospodăria;
  • Înaintea de a achiziționa furaje, așternut și porci, asigurați-vă că acestea provin din unități verificate, care au implementat toată măsurile de siguranță pentru a evita pătrunderea virusului;
  • Asigurați-vă că porcii din gospodăria dumneavoastră nu intră în contact cu mistreții sau cu porcii din alte gospodării;
  • Niciodată să nu hrăniți porcii cu resturi alimentare;
  • Evitați creșterea porcilor în padocurile exterioare, în zonele în care evoluează Pesta Porcină Africană;
  • Achiziția, transportul cărnii și a preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul;
  • Vânătorii și cânii acestora nu trebuie să vină în contact cu porcii domesticiți după vânătoare;
  • Fermierii sau vânătorii să nu arunce pe câmp sau în pădure resturi rezultate în urma eviscerării carcaselor de porci domesticiții sau mistreți;
  • Nu aruncați resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreți;
  • Contactați medicul veterinar dacă găsiți cadavrele de mistreți chiar dacă în zonă NU evoluează PESTA PORCINĂ AFRICANĂ.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5