Pr. Vasile Beni: Să ne rugăm, chiar şi atunci când ni se pare că ne-a slăbit credinţa

Textul Evangheliei la Duminica a patra din Postul Mare: „Și i-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are duh mut. Și oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge dar ei nu au putut. Iar El răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, pânâ când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-L la Mine. Și l-au adus la El. Și, văzându-Lpe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: de poți crede toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul necurat zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit,i ar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă ucenicii L-au întrebat, de-o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor, și-Lvor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”(Mc.9,17-32).

Dragii noştri credincioşi!

Nimeni dintre oameni şi nici un popor nu poate trăi pe pământ fără credinţă în Dumnezeu. Chiar dacă unii şi-au pierdut credinţa, ei cred totuşi în ceva: cum ar fi filozofia, arta, muzica, cărora le atribuie un adevărat cult, în locul cinstirii lui Dumnezeu. Aceştia sunt fie atei, fie idolatri şi nu au nicio speranţă de mântuire, dacă nu se leapădă de idolii lor şi nu se întorc la adevăratul Dumnezeu. Trebuie să ştim însă că credinţa creştină nu poate fi dobândită doar prin eforturi sau studii omenesti, din cărți de lectură. Această credință este un dar de la Dumnezeu și nu este dat oricui. Există oameni care citesc cărți și studiază filosofia și Biblia, la amănunt, dar Domnul nu le dă credință. De ce oare, pentru că Dumnezeu nu este un principiu abstract, cum cred unii, Dumnezeu nu este numai putere, ci și Persoană, și El, ca Persoană, dorește să comunice cu noi, care suntem persoane umane. El ne așteaptă să ne întoarcem în rugăciune, spre El, și dacă cerem ceva în rugăciune, Domnul ne va da ceea ce cerem, așa cum El Însuși ne-a promis. Şi pentru că în textul Evangheliei se face referire la importanţa credinţei, să ne oprim la câteva învăţături legate de această mare şi frumoasă virtute teologică.

1. Ce este credinţa? Cuvântul “Cred" este de origine latină şi înseamnă “a primi, a mărturisi şi a înfăptui” ceea ce învaţă Biserica despre Dumnezeu. Când spunem cuvântul “Cred", sufletul se înalţă cu Harul Duhului Sfânt la Dumnezeu, care este plinitorul credinţei. Iar în lumea creată au darul de a crede: Îngerii-care îl văd pe Dumnezeu, Diavolii care nu îl văd pe Dumnezeu, dar cred şi se cutremură şi creştinii care prin botez cred în Dumnezeu dar nu îl pot vedea cu ochii trupeşti, ci doar cu ochii sufletului. Iar învăţătura de credinţă se cuprinde pe scurt în Crez sau în Simbolul de credinţă. Prin puterea credinţei cunoaştem ceea ce nu putem vedea cu ochii trupeşti şi adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu. Prin credinţă, pricepem că s-au întemeiat veacurile cu cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 11, 3), prin credinţă primim ca adevărată descoperirea dumnezeiască, prin credinţă primim minunile şi proorociile, prin credinţă dobândim făgăduinţele (Evrei 11, 3). De aceea Duhul Sfânt prin Sfântul Apostolul Pavel ne spune: “credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11.1). Deci, credinţa adevărată este primirea de către om, prin intermediul Duhului Sfânt şi a vederii sufleteşti, a tuturor adevărurilor pe care le avem prin descoperire dumnezeiască, în scopul mântuirii noastre. Prin credinţă începe şi se sfârşeşte mântuirea, iar fără credinţă, nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Credinţa vine şi din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10,17; Efeseni 1, 13;), dintr-o auzire care este supusă înţelegerii, aprecierii şi judecăţii noastre, dar care este însoţită de o lucrare a harului credinţei. Căci la credinţa în Hristos nu putem ajunge numai cu puterile noastre. Credinţa este un act sinergic, adică o împreună lucrare divină şi umană. Fără de credinţă, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care îl caută (Evrei 11, 6). A crede fără nicio îndoială într-un Dumnezeu simplu şi nedespărţit, dar Dumnezeu în trei presoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, trei după Ipostas, dar unul în fiinţă şi după fire. A crede în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care este Dumnezeu şi om, a crede în întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Pururea Fecioara Maria. A crede în învierea morţilor, în judecata de apoi, a crede că pâinea şi vinul de pe Sfânta Masă se prefac în Trupul şi Sângele Domnului şi exemplele pot continua.

2.De câte feluri este Credința - Credinţa este un act sinergic, adică o împreună lucrare divină şi umană, dar este şi un mod de viață în prezența lui Dumnezeu. Şi vom vedea că credinţa este de mai multe feluri, dar nu toată ne este de folos.

a.- Credința ca act intelectual prin care toți credem că Dumnezeu a făcut lumea îi poartă de grijă și credinţa se opreşte doar la partea teoretică.

b.-Credinţa  ca forță personală prin care să contribuim și noi la săvârșirea unei minunii, exemplu ni-l oferă Evanghelia acestei duminici.

c.-Credinţa  cunoscătoare pe care o au şi diavolii, căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, cred şi se cutremură.

d. -Credinţa lucrătoare, adică acea credinţă care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credinţă care lucrează prin dragoste.

e.- Credinţa îndoielnică sau puţină, pentru care a zis Mântuitorul lui Petru:, “Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31).

f.-Credinţa făţarnică pe care Mântuitorul nostru de atâtea ori a mustrat-o în faţa cărturarilor şi a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5).

g.-Credinţa bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8).

h.-Credinţa superstiţioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori şi vrăjitorii (Înţelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7).

i.-Credinţa strâmbă şi rătăcită de la adevăr pe care o au ereticii.

î.-Credinţa păgână care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie şi în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8).

3.Puterea credinţei-  Pentru a ne da seama de puterea pe care credinţa o are, haideţi să ne oprim la ceea ce Sfântul Apostol Pavel, spunea despre credinţă: “Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain. Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ la Cer, ca să nu vadă moartea. Prin credinţă Noe, luând înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă (potopul), a pregătit o corabie pentru mântuirea casei sale. Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind unde merge. Prin credinţă, Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vârsta cuvenită). Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca lui Faraon. Prin credinţă, Moise a părăsit ţara Egiptului fără să se teamă de urgia lui Faraon, căci a rămas neclintit, ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat. Prin credinţă, au trecut izraeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe când egiptenii, încercând şi ei a trece, s-au înecat (Evrei 11, 3-29). Prin credinţă, Fecioara Maria a primit vestea cea Bună de la Arhanghelul Gavriil şi s-a învrednicit să nască cu Trup pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Prin credinţă, Sfântul Ioan Botezătorul a primit să Boteze în apele Iordanului pe Fiul lui Dumnezeu, şi a văzut pe Duhul Sfânt, ca un porumbel şezând deasupra Lui. Prin credinţă, pescarii Galileni au lăsat toate şi, urmând lui Hristos, au devenit Apostoli. Prin credinţă, Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt şi cu Puterea Lui, au vestit Evanghelia Mântuirii în toată lumea. Prin credinţă, sfântul apostol Pavel s-a convertit la Hristos pe calea Damascului şi a ajuns cel mai mare Apostol al neamurilor. Prin credinţă, Sfântul Apostol Petru a primit să fie răstignit la Roma, pe Cruce, cu capul în jos, pentru dragostea lui Hristos. Prin credinţă, zeci de milioane de creştini au primit cu bucurie, să fie tăiaţi, sfârşiaţi de fiare, înecaţi în mare, pentru Evanghelie zicând: “Suntem ucenici ai lui Hristos şi fii ai lui Dumnezeu după har şi suntem gata să ne dăm viaţa ca să trăim în veci cu Dumnezeu, decât să ne lepădăm de Hristos şi să fim osândiţi veşnic în iad. Prin credinţă, nenumăraţi păgâni s-au convertit la creştinism şi mulţi păcătoşi s-au pocăit şi au devenit creştini desăvârşiţi. Şi exemplele ar putea continua. Însă, în continuare, să vedem cum ne putem înmulţi credinţa.

4.Cum ne putem înmulţi credinţa în Dumnezeu

-Dăruind-o şi altora- Pentru că, dacă avem cât de puţină credinţă în Dumnezeu şi o dăm celor din jurul nostru ea se înmulţeşte.

-Necazul-Este o altă cale sau mijloc de a ne înmulţi credinţa. Când avem o greutate, ne aducem mai repede aminte de Dumnezeu “Pentru că credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre lauda şi spre slava şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos" (1 Petru 1, 6-7).

-Rugăciunea – Credinţa se înmulţeşte, sporeşte şi se întăreşte prin rugăciune: “Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. ( Luca 17,15)

-Prin studiu şi prin practicarea virtuţilor. Tatăl a zis: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”. Chiar dacă a fost puţină, Hristos pe această puţină credinţă a luat-o în considerare şi i-a îndeplinit rugăciunea. Tatăl din Evanghelie nu era atât de necredincios încât să nu se roage. Credinţa lui era însă puţină, aşa cum este de multe ori şi credinţa noastră. Pe baza acestei adânci şi sincere rugăciuni, Domnul Iisus Hristos i-a vindecat copilul. Pentru că dacă omul s-a putut ruga, în rugăciune era credinţă. Învăţăm de aici că trebuie să ne rugăm în orice împrejurare, chiar şi atunci când ni se pare că ne-a slăbit credinţa, să ne rugăm cu smerenie şi lacrimi. În aceste cazuri, minunile sunt săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, care ţine cont de puţina noastră credinţă, când ne rugăm cu smerenie şi lacrimi. În general, minunile au rolul de a aduce la credinţă şi de a spori credinţa, celor care sunt vrednici de a participa la minune. Mântuitorul Iisus Hristos a apelat de multe ori la cooperarea celui care avea nevoie de ajutorul Dumnezeiesc. În această treaptă a credinţei, creştinul primeşte puterea de a se ruga. Cuvintele Mântuitorului: “Fie după credinţa voastră!" Când ne rugăm şi cerem cu lacrimi, Mântuitorul nostru ne întreabă: “Crezi că pot să-l vindec?" Noi să-i răspundem cu lacrimi în ochi: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele".

Amin!

 pr.Vasile Beni