Noile coduri de procedură au fost adoptate

După aproape trei ani de la demararea procesului de modificare a modalităţilor de desfăşurare a proceselor civile şi penale, în conformitate cu normele Uniunii Europene, noile coduri de procedură au fost adoptate. Prin Legea 134/2010 a fost aprobat noul Cod de procedură civilă, iar prin Legea 135/2010 - Codul de procedură penală.

Cu toate că ambele legi au fost deja publicate în Monitorul Oficial, ele vor intra în vigoare de la 1 octombrie, pentru a da timp magistraţilor (procurori şi judecători), avocaţilor şi consilierilor juridici să şi le însuşească.

Cele mai importante modificări de procedură sunt în materie penală. Astfel, a apărut instituţia judecătorului de drepturi şi libertăţi - care va judeca după 1 octombrie cererile de eliberare provizorie sau contestaţiile cu privire la arestul preventiv.

Pe lângă această modificare, noul Cod de procedură penală va introduce şi arestul la domiciliu, ca alternativă a arestului privativ de libertate în spaţiile special amenajate în cadrul secţiilor de poliţie. Potrivit legii, persoanele care ajung să fie cercetate într-un dosar penal pentru anumite infracţiuni nu vor mai fi obligate sa rămână în "custodia" Poliţiei ci vor putea fi arestate la domiciliu şi supravegheate prin intermediul unor brăţări cu localizare GPS.

Legalitatea şi temeinicia arestului preventiv, precum şi plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procurori vor fi judecate de un aşa-numit judecător de cameră preliminară.

Codul de procedură penală conţine şi prevederi referitoare la posibilitatea fotocopierii dosarului de către avocat pe cheltuiala clientului, ori la obligarea martorului de a depune jurământ de credinţă sau declaraţie solemnă în faţa instanţei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5