Nostimade onomastice

Se întâmplă uneori câte un ciorchine de coincidențe onomastice cu totul neașteptate, neobișnuite. La începutul unui an școlar, când am preluat, ca diriginte, o clasă a IX-a, profil filologie, și am completat catalogul, pe baza dosarelor de la secretariat, mare mi-a fost mirarea privitor la prenumele școlarilor.
Aveam trei Alexandre. Cum să le diferențiez, cu timpul, când solicitam la clasă pe una dintre ele ? Mi-a venit o idee, care a prins și ele au acceptat soluția, inclusiv clasa, desigur: una se numea Alexandra de Nimigea (tatăl ei fiind preot ortodox în această localitate), apoi Alexandra de Vatican (tatăl – preot greco-catolic la Beclean) și Alexandra de Vatra Dornei, căci era originară de acolo.
Alte trei, cu aceleași prenume, le-am diferențiat (de-a lungul anilor) astfel: Cristinel (cu o făptură de gimnazistă, acum dăscăliță la Cluj), Cristinuța (mai răsărită ca făptură; actualmente interpretă de cântec popular la Centrul de Cultură Bistrița-Năsăud) și Cristina (o adolescentă zveltă și cel mai adesea sobră, acum patroana unui cabinet de coafură).
De toată nostimada, am avut patru eleve cu același prenume, dar scris diferit (mde! slujbași diferiți pe la primării): Ana Maria, Ana-Maria, Anamaria și... AnaMaria (deci, cu majusculă în interiorul cuvântului !).
Alt aspect de pomină: Când am preluat clasa, la începutul liceului, aveam înscriși doi băieți. În anul următor, unul dintre ei, din Republica Moldova fiind, s-a transferat la Baia Mare, unde fratele său era student. Și așa Victor al meu – un fin și blând flăcău din Dumbrăvița - a rămas singurul purtător de nădragi. Fetele l-au înconjurat și l-au amenințat astfel: Dacă îndrăznești să treci la alt profil, te batem până la terminarea liceului (Mde, filoloage cu simțul umorului). Așa a terminat Victor școala, blând, civilizat, dar nespus de răsfățat de către colege. La încheierea cursurilor am pus la cale un tablou al absolvenților (rămăsesem singurul care nu am renunțat la acest obicei tradițional). Flăcăul meu a refuzat să fie „lipit” pe tablou. „Omule – i-am spus – nu vei fi singurul bărbat, te așez alături de mine”. Iar el a replicat, glumind afectuos: „Măcar aici să scap de ele...”
La un moment dat, mă gândeam, amuzat, la situația în care în clasa lui Victor să se transfere o elevă cu numele de ...Victoria.