Nou, în anul Centenarului Marii Uniri ! Muzeul din Cristeștii- Ciceului, o mare bucurie!

Ideea de a avea în incinta școlii un spațiu  în care să poți  păstra cu grijă obiecte, costume populare  sau unelte, a încolțit în mintea și  în sufletul multor dascăli, în ultimii ani.

Cu atât mai mult  cu cât acestea dispar, aruncate sau neglijate uneori, nefiind  în pas cu moda.

Ne- am pus și noi în rând cu aceste școli  și  începând din anul 2003 am început  achiziționarea de obiecte. Lânga cele existente deja, moștenite  în școală  : cămași cusute de femeile satului ,farfurii, prosoape sau  draperii.

Le- am purtat mare grijă  în momentul reabilitării  școlii.

Apoi, împreună cu elevii  mai mari  am  început să umblăm prin sat, pe la casele oamenilor, cerând câte ceva pentru muzeu.

Nimeni nu ne refuza, ba , dimpotrivă, simțeam  în privirea oamenilor mândria și bucuria  de a avea un astfel de spațiu. Un muzeu al lor, al cristurenilor!

Patriotismul local este o trăsătura  a cristurenilor , demnă de tot respectul ! O spun, o recunosc și o admir !

Dacă se întâmpla  ca bătrânii  satului să nu poata urca în pod ,ca  să  caute, urcau elevii cu care ,,colindam’’ prin sat. Și căutau ei, coborau de acolo, căci  deja  știau ce. Le scriu  cu  drag numele  : Pupeză Darius, Ducu  Zăgrean, Blaga Beniamin, Borodi Neluțu, Deneș  Daniel.

De la o vreme, au început să caute singuri , pe la casele vechi ale satului sau cele ce urmau a fi demolate. Cu  voia proprietarilor, aduceau. De la bunici, rudele,  prieteni.

Apoi, au  început să  mă caute la scoala, femeile satului :

-Mai adunați  lucruri pentru muzeu ? Am o cămașă de la mamă  bătrână. Îi cusută  cu  mână  că atuncea nu era mașină  de cusut. Și un cingeu  și o oală  și un blid de pus pe cuie și o icoană…Și cufăru lu tata.  .Îs tare vechi. Le- om vedea aici  și  ne- om aminti de bunicii noștri !

Așa, în decurs de ani de zile, am adunat atâta  material  că nu  mai  încăpea în lăzile  de zestre iar spațiul era insuficient. Primăria m- a  sprijinit atunci și  a amenajat o încăpere mai mare, transformând o magazie într- un spațiu adecvat, unde căldura soarelui  să nu strice obiectele. Era o încurajare să continuăm !

Domnul  primar, Șerban Petru și viceprimarul, Gheorghe Oprea, împreună cu directorul școlii, Urian Cornel  au înțeles  repede ceea ce vreau, pentru că deja am schimbat vreo  patru locații  și nu aveam de gând să  renunțam. Se creiona încet un proiect  numit Satul românesc, în care era cuprins muzeul, cărțile  scrise și atâtea activități  școlare  și  extrașcolare, multe în parteneriat cu biserica  dar și cu alte instituții.

Am ajuns acum la al  cincilea spațiu și asta datorită faptului că în toamna acestui an  s- a terminat construirea Căminului Cultural din centrul satului. E bucuria și  dorința împlinită.

Da, prin implicarea Primăriei și a acelorași oameni. Prin efortul și  drumurile, nu puține, la București, pentru aprobări  și sprijin, pentru că nimic nu cade din cer. Trebuie recunoscut și dat Cezarului ceea ce i se cuvine ! Un Cămin Cultural mare, în centrul satului, cu sala de spectacol, băi, vestiare, dotări și mai ales, la etajul clădirii, spațiul alocat muzeului.

Așa că ne- am apucat de lucru.

Cu ajutorul elevilor, a colectivului de cadre didactice , implicați  și entuziasmați cu totii , am început primele mutări. De obiecte, lucruri, bucată cu bucată, cu grijă dar mai ales cu suflet. Cu mult suflet !

Sprijinită de întreg colectivul de cadre didactice, de  personalul  auxiliar, zi cu zi ne -am mobilizat și am terminat de amenajat două coridoare, o săliță  și o sală  mare de muzeu. Aproape că  tot neîncăpătoare este ! Pentru ce ? Pentru muzeu !

Da, muzeu e un fel de a spune. Nu avem pretenția de a fi  MUZEU, doar ca spațiu de expunere și vizitare, de depozitare , după anumite cerințe.

Bucuria noastră este că avem amenajată  aici o CAMERĂ TĂRĂNEASCĂ, un spațiu pe care să  îl putem folosi oricând , în scop didactic.

Pentru a desfășura aici lecții, lansări de carte, programe artistice, șezători,  dar mai ales să rămână peste veacuri , o dovada a felului  în  care au trăit, au muncit și au trăit  strămoșii  , că și- au păstrat crezul , legământul , crucea, datinile, obiceiurile , modul de viață, cu bune și rele, cu greul sau ușorul timpurilor.  Ceea ce este expus este prins în imagini. Ceea ce nu se vede este munca, implicarea oamenilor, dragostea cu care s- a lucrat , dând  fiecare din timpul și vremea sa, din bogăția …sufletească, cu multă  bunăvoință.

Aș începe să  dau nume. Aș  omite sigur pe cineva și nu vreau asta. Sunt mulți donatori , sunt oameni cu care am lucrat zi de zi, colegii : Chirtoș   Leontina ,Taloș Luminița, Urian Cornel,Tărmure Laura, Săplăcan Sorin, Cristurean Tinu, colegii și prietenii care mi- au donat obiecte și nu puține, dar și ceilalți, mulți, cărora le mulțumesc, din suflet !

Am făcut un MUZEU al sufletului, așa cum am simțit, unul care ne va lăsa să  împrumutăm, oferindu- ne cu drag  din ceea ce are, precum  cândva ,casele tărănești  atunci când  le treceai pragul.

PS

Oricum aș scrie acest material nu poate să exprime bucuria și împlinirea, respectul și recunoștința față de cei care m- au sprijinit!

COORDONATOR

Profesor  de istorie,

Nadia Linul Urian

Școala Gimnazială Cristeștii- Ciceului, comuna Uriu, județul Bistrița- Năsăud