Nu ai nevoie de Meteo ! E momentul să îţi faci propriul calendar pentru a vedea cum va fi vremea în 2016 !

În Ajunul Anului nou, o practică divinatorie foarte răspândită, în fiecare din cele patru zone etno-folclorice ale judeţului (şi în mai toate satele zonei Năsăud-Rodna) este testarea aspectului meteorologic al anului ce vine prin intermediul „calendarului de ceapă”. Pentru aceasta, se desfăceau douăsprezece coji de ceapă, care se umpleau cu sare şi se atribuia fiecăreia, în ordine cronologică, una din cele douăsprezece luni ale anului. Cojile se puneau în seara Anului nou pe masă sau în geam, iar dimineaţa se verifica gradul de umiditate al fiecărei coji de ceapă. Coaja în care se observa sarea topită, „cu picuri de apă”, atesta că acea lună va fi ploioasă, iar cea în care rămânea sarea aproape uscată, arăta că luna respectivă va fi secetoasă.
Marius Dan Drăgoi, dăruit monograf al zonei, pe care o numeşte „Văile Ţibleşului” (cu argumente de reţinut, precum cel al lipsei influenţei maghiare, în raport cu preajma sud-estică, ceea ce noi considerăm aici a fi zona integratoare, Ciceu-Beclean) ne dă o exactă şi expresivă descriere a practicii de la Alunişu (fost Găureni), comuna Zagra:
În ajun de Anu Nou pui pă masă 12 coji de ceapă şi peste ele sare. La fiecare coajă pui un bileţel şî numeşti luna: ianuarie, februarie … Le laşi pă masă cu sarea pusă peste ele, tătă noaptea Anului Nou, iar dimineaţa te uiţi la fiecare. Pă care sarea s-o făcut apă înseamnă că va fi lună ploioasă, şi pă care sarea s-o uscat înseamnă că va fi lună secetoasă. Mai poţi afla şî mai în amănunt. Pui câte 4 coji de ceapă la fiecare lună, însemnând săptămânile din luna aceea. Tăt aşă, cu sare. Şî vezi şî mai exact în care săptămână din aceea lună plouă sau ba, după cum îi sarea pă coaja de ceapă, uscată sau cu picuri de apă (Gerasim Bojor, n. 1927, Alunişu, cf. A, Drăgoi, M.D., 2014, p. 177).
În general, Biserica s-a străduit, de-a lungul veacurilor, să absoarbă şi să dea o dimensiune creştină acestor practici magice. Acest lucru e mai sesizabil în cazul Bisericii Unite, greco-catolice. Îl consemnează ca atare cei trei monografişti ai satului Posmuş (com. Şieu):
La Anul nou, femeile duceau (la biserică - n.n.), în coşuri împletite, cozonaci, carne, cârnaţi, slănină, o pâine mare, coaptă, pe care le aşezau în faţa altarului, iar preotul le stropea cu apă sfinţită (aghiazmă) şi le binecuvânta, ca să aducă sănătate în familii. (...) La Anul nou se ieşea în ţarină, la binecuvântarea şi sfinţirea apei. (Someşan, I.T., Someşan, A.T., Tutula, V. Şt., 2014, p. 261).