Nu-ți scăpa casa din ochi! Unul din patru furturi din locuinţe, favorizat de neglijenţă
Poliţiştii bistriţeni şi Groupama Asigurări au lansat luni o nouă campanie de prevenire a furturilor din locuinţe, printr-un punct de informare amplasat pe Pietonalul bistriţean. Ofiţerii de prevenire, poliţiştii de proximitate şi elevii voluntari ai poliţiei au distribuit materiale preventive şi î-au sfătuit pe trecători să adopte o conduită precaută.
“Pe durata campaniei, poliţiştii şi-au propus să discute cu proprietari de locuinţe, cu administratori de asociaţii de locatari, să fie prezenţi în zone cu aglomerări de locuinţe sau la case izolate. Vor distribui materiale preventive şi clienţilor magazinelor care comercializează materiale de construcţii, mobilă, ambient şi amenajări pentru locuinţe. În judeţul nostru, peste 1000 de locuitori din mediul urban vor primi în poştă scrisori cu recomandări preventive din partea Poliţiei Române”, declară inspectorul principal Mihaela Moldovan, şeful Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii.
În acelaşi demers preventiv se înscrie şi târgul EXPO SECURITY- Salonul Expo Casa, organizat în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud şi firme de pază şi protecţie, în perioada 29 mai – 2 iunie.
Potrivit Poliţiei bistriţene, la nivelul judeţului nostru, acest fenomen infracţional este în scădere în anul 2013, infracţionalitatea sesizată fiind cea mai scăzută, la nivel naţional. Cele mai multe infracţiuni sesizate sunt cele comise prin efracţie (44 fapte), urmate de cele comise (şi) prin negjijenţa proprietarilor, care lasă uşile neasigurate (20 fapte).
Campania „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” se desfăşoară în perioada mai – iulie 2013, la nivel naţional, şi are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.
Citiţi şi:
- Nu-ţi scăpa casa din ochi! Ai grijă la „hoţul muncitor” şi „hoţul intelectual”!
- Poliţia bistriţeană va derula o campanie de prevenire a furturilor
- NU-ŢI LĂSA MAŞINA LA ÎNDEMÂNA HOŢILOR!
- Sărbători de iarnă în siguranţă, cu poliţia bistriţeană
- Hoții au nevoie de ajutorul tău! Campanie de informare a bistriţenilor, lansată de poliţiştii de la Prevenire
Adaugă comentariu nou