Nu-ţi scăpa casa din ochi! Ai grijă la „hoţul muncitor” şi „hoţul intelectual”!
Poliţiştii bistriţeni şi Groupama Asigurări lansează o nouă campanie de prevenire a furturilor din locuinţe. Luni, pe str. Liviu Rebreanu din municipiul Bistriţa, la ora 13.00, va fi deschis un punct d einformare pe această temă.
„Ofiţerii de prevenire, poliţiştii de proximitate şi elevii voluntari ai poliţiei vor distribui materiale preventive şi îi vor sfătui pe trecători să adopte o conduită precaută. Pe durata campaniei, poliţiştii şi-au propus să discute cu proprietari de locuinţe, cu administratori de asociaţii de locatari, să fie prezenţi în zone cu aglomerări de locuinţe sau la case izolate. Vor distribui materiale preventive şi clienţilor magazinelor care comercializează materiale de construcţii, mobilă, ambient şi amenajări pentru locuinţe.În judeţul nostru, peste 1000 de locuitori din mediul urban vor primi în poştă scrisori cu recomandări preventive din partea Poliţiei Române”, declară inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În acelaşi demers preventiv se înscrie si târgul EXPO SECURITY- Salonul Expo Casa, organizat în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie şi firme de pază şi protecţie în perioada 29 mai – 2 iunie.
Potrivit Poliţiei bistriţene, la nivelul judeţului nostru, acest fenomen infracţional este în scădere în anul 2013, infracţionalitatea sesizată fiind cea mai scăzută, la nivel naţional. „Cele mai multe infracţiuni sesizate sunt cele comise prin efracţie (44 fapte), urmate de cele comise (şi) prin negjijenţa proprietarilor, care lasă uşile neasigurate (20 fapte). Poliţiştii au drept obiectiv să reducă numărul furturilor din locuinţe care au drept cauză neglijenţa proprietarilor, prin neasigurarea uşilor sau a altor căi de acces în locuinţă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
***
Campania „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” se desfăşoară în perioada mai – iulie 2013, la nivel naţional, şi are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.
Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, au fost realizate 300.000 de scrisori, adresate cetăţenilor, care vor fi depuse în cutiile poştale. Totodată, au fost tipărite 150.000 de broşuri şi 5.000 de afişe ce vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari, din mediul urban. Afişele vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.
Pe parcursul întâlnirilor, vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu. De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, se vor organiza acţiuni de informare în zone cu aflux mare de cetăţeni.
Groupama Asigurări este alături de Poliţia Română în acţiunile de prevenţie adresate cetăţenilor. Parteneriatul dintre cele două instituţii este unul de durată şi a început în urmă cu 3 ani, iar proiectele derulate împreună au arătat importanţa acestor acţiuni. Prin intermediul campaniei „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” cei vulnerabili vor afla cum să nu devină victimele celor care fură din locuinţe.
Vă exemplificăm în continuare principalele modalităţi de sustragere a bunurilor din locuinţe, identificate de poliţişti.
Hoţul muncitor îşi atribuie false identităţi şi calităţi – instalator, electrician, lucrător la deratizare, utilităţi. Este îmbrăcat de obicei cu echipamente gen salopetă, care să sugereze apartenenţa la diferite instituţii.
Are asupra sa mai multe tipuri de legitimaţii false cu diverse nume, în funcţie de calitatea pe care şi-o atribuie.
Hoţul oportunist este acela care profită de uşi/geamuri lăsate deschise de către proprietari. Va fi îmbrăcat sport – trening, adidaşi care imită mărci cunoscute, şapcă, ochelari de soare.
Hoţul semi-mascat este tipul comun de spărgător prin efracţie. Este îmbrăcat cu haine închise la culoare, blugi, geacă, poartă un fes pe cap, cât mai mult tras pe ochi, care, eventual se poate transforma şi în cagulă. Are asupra sa un rucsac cu câteva scule, gen pontoarcă, ruptor, leră, mănuşi.
Hoţul intelectual este îmbrăcat decent sau elegant, poartă cravată, ochelari şi are asupra sa o geantă diplomat în care, în loc de documente, are instrumente de spargere.
Adaugă comentariu nou