O bistriţeancă, studentă la Sorbona, ar da în aceste zile Parisul pe Bistriţa!

“BISTRITA CU DOR”

În anul 2002, la prima ediţie a Festivalului Bistriţa folk iniţiam un concurs de catrene, pe care spectatorii să le scrie chiar în sală, despre ceea ce văd pe scena. Între cei care au îndrăznit să scrie atunci am remarcat-o pe Elena Kuji, elevă în clasa a cincea, poate a şasea, care a scris nu un catren, ci un text fluviu în versuri, transfigurată, desigur, de ceea ce vedea pe scenă şi se trăia în sală. La ediţiile din ultimii ani ale festivalului, am invitat-o pe Elena să urce pe scenă şi să prezinte partea de concurs, ceea ce a făcut foarte bine. În 2010 era studentă la Roma şi a venit de acolo numai să fie alături de folkişti, să se implice în prezentarea spectacolelor. Acum însă, chiar la ediţia aniversară a festivalului ei preferat, Elena este nevoita să absenteze, condiţia de studentă la Paris împiedicând-o să vină acasă. Dar, ne-a scris un mesaj emoţionant nouă, bistriţenilor. (Florin Săsărman).

“BISTRIŢA CU DOR”

Sunt la Paris, mai mult decât atât, trăiesc şi studiez la Paris … Locuiesc la două minute de mers pe jos de Panteon, şapte de Sorbona, la zece minute cu metroul de Luvru, de Turnul Eiffel.

Mă invidiaţi? Aţi dori să vă aflaţi dumneavoastră în locul meu, să vă plimbaţi seara prin “Oraşul Luminilor”, să păşiţi în fiecare dimineaţă pe porţile Sorbonei, să auziţi Joe Dassin, Edith Piaf în metrouri?! … Mă invidiaţi fiindcă mă aflu într-una dintre capitalele considerate drept cele mai frumoase ale lumii? Mă invidiaţi pentru că dumneavoastră sunteţi la Bistriţa, un oraş de 80.000 de locuitori , acum când citiţi (ascultaţi) aceste rânduri despre trăirile unei studente bistriţence la Paris, iar eu sunt într-una dintre cele mai mari aglomerări urbane ale Europei?

Dacă mă invidiaţi sau v-a trecut prin minte chiar si o secundă că aţi vrea să fiţi în locul meu, vă spun că eu sunt de fapt cea care şi-ar dori să fie în locul dumneavoastră, eu vă invidiez. Vi se pare aberant? Ciudat? Nu este deloc! Absolut deloc! Vă invidiez deoarece dumneavoastră o să îi ascultaţi vineri seara pe oamenii cu chitara, cum îmi place să le spun, care vă vor face sufletele să zâmbească la Bistriţa-Folk.

10 ani … 10 ani de Bistriţa-Folk … Aveam 9 ani când am mers la primul spectacol de folk din oraşul nostru şi 10 când am fost la prima ediţie a festivalului, iar pe urmă nu am absentat niciodată timp de 9 ani de zile … Nu am absentat fiindcă în serile de folk, sufletul meu era “învăluit” în bucurie, bucurie creată şi transmisă prin acorduri de chitară, versuri valoroase, voci superbe, de către ARTIŞTI ADEVĂRAŢI! Anul acesta este prima dată când nu particip la festivalul sufletului meu şi simt mai mult decât părere de rău …

Vă invidiez, dar vă invidiez în cel mai frumos sens al cuvântului. De fapt, am numai fericire în suflet când mă gândesc că bistriţenii vor auzi cele mai frumoase melodii din folk-ul românesc în oraşul nostru superb, care, pentru mine, este cu mult mai fermecător decât Parisul…

Aş vrea să pot trage măcar cu urechea (la uşa laterală a Sălii Polivalente  ) la “Dealul cu dor”(Pasărea Colibri) … Mi-e dor … Mi-e dor de Bistriţa, mi-e dor de folk, mi-e dor de colindele lui Florin Săsărman, mi-e dor de oamenii cu minţi şi suflete frumoase care merg an de an la spectacol … MI-E DOR DE BISTRIŢA-FOLK!

Elena Kuji, studentă la Université Sorbonne III şi la UBB Cluj-Napoca