O familie din Petriş, amendată pentru că a vrut să salveze un pui de căprioară, dar l-a păstrat, fără a anunţa autorităţile
Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, au depistat în curtea unei familii din satul Petriş, comuna Cetate, un pui de căprioară. Acesta a fost găsit în sălbăticie, în urmă cu aproximativ un an, iar familia a ales să îl crească alături de celelalte animale din curte, fără a anunţa autorităţile.
Conform legii nr. 407 din 2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, art. 23, alin. 1, lit. f, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei.
În acest caz a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei, iar puiul de căprioară a fost predat Asociaţiei Cinegetice “Ursul Brun”, conform prevederilor legale în vigoare.
Citiţi şi:
- Pui de căprioară, deţinut ilegal în curtea unui localnic din Nuşeni, descoperit de jandarmi
- Patru bărbați arestați preventiv, trei în arest la domiciliu, în dosarul armelor aduse din Spania! Arme, cartușe, trofee, carne de vânat, droguri, două vulpi și o căprioară, găsite la percheziții!
- Un pui de căprioară rănit, găsit în Năsăud. Jandarmii încearcă salvarea lui. Populația, avertizată de prezența unui câine periculos
- Pui viu de căprioară în portbagajul unui bârgăuan
- Şocant! Căprioară omorâtă, aruncată în tomberonul de pe Colibiţei! Încă îi picura sânge din nas!
Adaugă comentariu nou