O lume de haram sau drama fenomenului social în teatrul lui Ştefan Mihuţ

       Observator atent şi analist profund al fenomenului social, Ştefan Mihuţ îşi întregeşte necontenit opera dramatică cu piese de teatru în care ,,ne regăsim cu toţii, luminaţi de spirit şi umbriţi de patimi’’, cum spune însuşi autorul. Noul său volum intitulat,,O lume de haram’’, inspirat, probabil, din vorbirea populară, a apărut în Editura ,,Astra’’ Dej, 2017 şi  cuprinde douăpiese deteatru cu o largă respiraţiecomică şi satirică: ,, Exilul salvator’’ şi,, Cuscri’’.

Volumul se caracterizează prin originalitatea textului, prin valoarea şi structura lui dramatică, prin tipologiile umane, prin limbajul accesibil, dialogul viuşi dinamic, uneori pigmentat cu figuri stilistice sugestive. Amândouă comediile sunt scrise într-un singur act, purtând amprenta realităţilor contemporane.

Cea dintâi piesă este o reflecţie asupra ,,atmosferei toxice din politica românească’’ pe care o pune cu talent în tiparul propriei sale viziuni. Câmpul creaţiei artistice a autorului cuprinde elementele specifice ale acestui gen literar: conflict dramatic, personaje tipologice, comic de situaţie şi de limbaj, decor şi indicaţii regizorale detaliate, aflate într-o deplină armonie cu conţinutul piesei. Subiectul îşi are rădăcinile în ,,mascarada vieţii politice româneşti’’ caracterizată prin minciună, şantaj şi căpătuială, transpuse într-o secvenţă din viaţa Asociaţiei de Proprietari  din Blocul ,,A’’, aflată la numai o zi de la Adunarea generală în care au fost aleşi prin vot noii conducători, ieşiţi învingători în urma promisiunilor electorale mincinoase.

Personajele poartă nume în stilul lui Caragiale, sub masca cărora se ascund tipologii de oameni cu trăsături uşor de recunoscut, după mimică, gesturi sau limbaj. De pildă,  Ciordache are un tic al vorbirii : ,, Altă întrebare ... altă întrebare?’’ Cu un iz de ironie comică este ales numele celorlalte personaje: Iubăreţu, Chisăliţă, Livache, Buboi, Cârcotaşu, Murguţa etc, care se autocaracterizează prin modul lor de a se manifesta. Întâlnim aici diferite stări psihologice, între care, panica şi teama unor personaje de-a nu li se descoperi faptele săvârşite. Replicile lor alcătuiesc un complex de situaţii, care fac trimiteri la ceea ce se petrece la nivel mai înalt.Eroii lui Ştefan Mihuţ corespund unor personaje din viaţa reală.

 Prin interviurile ,,Reporterei’’ este pus în valoare rolul presei în dezvăluirea faptelor de corupţie şi ruinarea ţării. ,,Exilul salvator’’ este o aluzie deschisă la adresa celor care se căpătuiesc şi, după ce sunt descoperiţi, i-au drumul exilului.

Cea de-a doua piesă de teatru, ,,Cuscri’’, îmi este deosebit de dragă, pentru naturaleţea personajelor, pentru limbajul autentic şi ideea pilon pe care o conţine. Pentru Ştefan Mihuţ,  gradul de rudenie  sugerat de cuvântul ,,cuscri’’ este un prilej fericit de a pune în scenă un subiect mereu actual, cum este conflictul dintre generaţii.Ţăranul Maftei trece printr-o încercare pusă la cale de ginerele şi fiica sa de la oraş, de a-l determina să-şi schimbe portul popular cu cel domnesc: ,,Tătucă, Mihai şi cu mine, îţi dăruim costumu, cămeşile, pantofii şi clopu, care-i din păr de cămilă. Avem rugămintea la dumneata, ca în zilele de sărbătoare, când mergi la biserică şi când vii la noi, la oraş, să îmbraci costumu’’. El rămâne însă credincios obiceiului tradiţional, nu numai în privinţa îmbrăcămintei,ci şi a comportamentului şi a vorbirii. În acest plan, Maftei se confruntă în idei cu familia avocatului Valer şi Mariana, cuscri săi, cărora le face o vizită inopinată, dezvăluindu-le necazul care îl frământă, precum şi multe alte aspecte degradante ale vieţii actuale. Piesa are un final fericit, excelând cu proverbiala sintagmă a personajului central : ,, ... lumea asta-i de haram’’.

          Ştefan Mihuţ are încă multe de spus prin intermediul pieselor sale de teatru, pentru care merită toate felicitările noastre.