O tânără infectată cu Covid-19, care trebuia să fie în izolare în Lechința, depistată de jandarmi la Bistriţa!
Miercuri seara, în jurul orei 19.30, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil au depistat în zona străzii Dragoș Vodă din municipiul Bistrița, o femeie care nu purta masca de protecție corespunzător astfel încât să îi acopere nasul și gura. Jandarmii i-au atras atenția cu privire la acest lucru. Mai mult decât atât, la o primă verificare în baza de date, jandarmii au constatat faptul că femeia în cauză este depistată ca fiind bolnavă de Covid-19 și ar fi trebuit să se afle în izolare la o adresă din localitatea Lechința. Femeia a fost sancționată cu 1.000 de lei amendă pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și cu 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Totodată, jandarmii au întocmit pe numele femeii și actele de sesizare pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, conform art. 352, Cod Penal, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Dosar penal pentru o bătrână din Măgura Ilvei, depistată cu Covid-19, care a refuzat internarea
- Un bărbat de 63 de ani, întors din Germania, care trebuia să stea în carantină, nu a fost găsit la domiciliu de jandarmi
- 20 de cadre medicale din judeţul nostru, în autoizolare! Au intrat în contact cu o pacientă infectată şi confirmată ulterior!
- Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Bistrița-Năsăud, desfășurate de polițiști şi jandarmi. Ce nereguli s-au constatat!
- Femeie din Rodna, aflată în izolare, depistată pe o stradă din Rodna!
Adaugă comentariu nou