Ochiul diurn (3)

Știu din vremea filologiei clujene că limba, fiind un fenomen viu, gramaticienii au menirea să vegheze asupra normelor de utilizare scrisă și orală; dar că, tot ei sunt nevoiți ca, din când în când, să valideze inovații datorate pronunției diurne, chiar abateri generale, devieri de la corectitudine.
* E faimos cazul cuvântului „pitorească”: E o formă greșită, corect trebuind să fie „pitorescă” ( de la „pitoresc”; vezi, prin analogie: „arabescă” – masculin „arabesc”). Dar s-a întâmplat o… întâmplare: În 1901, când Alexandru Vlahuță și-a dat manuscrisul la tipar, zețarul nu a fost atent și a cules greșit titlul; abia după ce a ieșit din tipografie a fost sesizat pocinogul, dar era prea târziu, cartea a început să circule cu titlul „România pitorească”. Opera a plăcut mult, în vreme, a fost retipărită, însă cu aceeași variantă a titlului și așa a rămas cuvântul și în pronunție și în dicționar.
* Verbul „a deservi” are un traseu semantic (aproape) nostim. Pentru latini „deservire” însemna „a servi cu zel, a fi devotat”. Francezii l-au preluat, dându-i înțelesul de „a face cuiva un rău serviciu” , de aici și derivatul „deserviciu”. Noi am preluat cele două forme de la prietenii de pe Sena. Chiar și în anii 50 ai secolului trecut, faimosul lingvist Alexandru Graur, la o mult audiată emisiune la radio pe probleme de pronunție actuală (râdea românimea când insistase pe varianta „cur”, nu „fund”), pleda pentru „a servi”, când era vorba de a aduce un folos cuiva. Uite însă, că s-a impus, în cele mai multe cazuri, „a deservi”.
Aici se iscă un alt aspect: a proliferat utilizarea incorectă a verbului „a servi” în locul formei reflexiv/conjunctivale „a se servi”. Chelnerul te întreabă: „Ce serviți?”, când corect este: „Cu ce să vă servesc?” Invitat undeva, gospodina, iradiind de bunăvoință ți se adresează cu: „Te rog servește această salată”, în loc de „Servește-te”. Pe vremea sa, dragul de N. Steinhardt (care avea un simț admirabil al limbii române corecte), într-un articol din„România literară” punea și el problema folosirii inadecvate a unor ziceri de genul acesta: ”Când mi se spune „Serviți cu această friptură”, prima reacție e să mă ridic, să pun șervetul pe braț și să mă perind cu tava, servindu-i pe comeseni.”
* De aici și până la un substantiv din familia verbului dantelat mai sus, nu e decât un pas: „Serviciu”. Cât de curând, lexicografii se vor da bătuți și vor omologa forma greșită de acum: „servici”. Vorba vorbă aduce: „lucrativ”. Bieții semianalfabeți, rezultați din simulări de capacitate și de bacalaureat (propuse de un minister care și el… simulează că e de educație și învățământ) nu prea știu ce înseamnă acest adjectiv; cred că se referă la „a lucra”. Ei bine: serviciu lucrativ, ocupație lucrativă: care aduc… câștig confortabil, profit.
* Și o ambiguitate: între „a aniversa” și a „comemora”. Aspectul acesta vine chiar de la dicționar, care consideră că ambele fapte marchează o împlinire „de la”…, dar comemorarea înseamnă o împlinire „solemnă a”... În 2018 va fi aniversare ori o comemorare a înfăptuirii Marii Uniri? Mai recent: S-au aniversat 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși ori s-au comemorat? În curând se vor aniversa ori se vor comemora 125 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu?
* Încă ceva. Nu mi-ar fi de mirare dacă bășcălia pe seama unor pronunții ridicole ale unor „personalități” nu va ajunge, prin proliferarea lor, să fie acceptată de specialiști, dat fiind faptul că limba e un fenomen…viu: Mă gândesc la pluralul „succesuri” (al buzatei fiice a mafiotului fost președinte al țării) sau „almanahe” (aparținând măscăriciului fost primar al unui sector al Capitalei). Lumea e plină de imprevizibile minunății. Exprimări malițioase de genul dezacordului gramatical „Românii e deștepți” ar putea să fie luate…în serios de către cei care acum…simulează.