La noi

Fără… (File de jurnal diurn)

Permiteți-mi, mai întâi, o anecdotă. Într-un magazin, la o casierie, clientul îi spune doamnei cu banii: „Trebuia să-mi dați rest 13 lei, nu 10.” Ea: „O, scuzați-mă! Credeam că sunteți superstițios…”
De nu puține ori pe zi, trecem prin momente când cumperi ceva sau când ești servit. De fiecare dată, inevitabil, se iscă un scurt dialog. În ce mă privește, acolo unde intuiesc că am a face cu oameni din personalul localului care au simțul umorului ori o bunăvoință lejeră, nu scrobită, nu sobră, îmi face plăcere să dau schimbului de cuvinte un caracter de comunicare afectuoasă. E drept, frecventând diurn un anumit spațiu, înlocuiesc o stereotipie, cu alta, proprie.
Dis-de-dimineață, fac niște pași, până în centrul orașului, la un „Non-stop”, unde deja, de ani adică, doamnele știu ce doresc: o cafea și un cappuccino. Cum intru, sunt întâmpinat cu întrebarea „Și?...Și?” La care eu adaug: „Plus două picături de Someș”. Cafeaua fiind fierbinte, doresc și doi stropi de apă rece.
Deunăzi, m-a bucurat un gest al uneia dintre femei. Nimerisem o oră de aglomerație la cafea și, după ce am ieșit cu cele două pahare de plastic cu lichidele știute, la jumătatea distanței spre casă, mi-am dat seama că nu luasem restul. Ei bine, în dimineața următoare, o colegă a celor trei care sunt în ture de 24 de ore, îmi întinde un bilețel pe care era scris numele meu și… restul uitat. Mde!...
În timpul zilei, când îmi iau ziarele de la chioșc, trec șoseaua și intru – de multă vreme - într-o pizzerie agreabilă, prin ambient și prin calitatea servirii, deopotrivă și a calității preparatelor. Personal – tânăr, domnișoare sau căsătorite de curând. Sunt întâmpinat așa: „Fără?... Și accept îndată printr-o înclinare a capului. Ce vrea să însemna asta?
Ceva în urmă, le făcusem „un instructaj” așa: Doresc o cafea fără zahăr, fără lapte, chiar și… fără cafea, dar să fie bună… Și așa mi se aduce, adică o cafea pe gustul meu. Iar mai apoi, dialogul se reduce la acest agreabil „Fără”.
Alteori, în funcție de momentul zilei, doresc „Un gogoloi”. Sunt întrebat: „De care?” „Din acela”. Adică: un glob de înghețată, urmând ca persoana care mă servește să aleagă un sortiment din cele 10 pregătite. Mai e, în bagajul nostru „codificat” „O zamă de crocodil” – adică un ceai; se știe: fără zahăr. „De care ceai?” „Din acela.” Adică alege ea, din cele 4-5-6 feluri pe care le are. Și de fiecare dată e ca și cum ne angrenăm într-un mic joc de amuzament.
Recent, mi s-a întâmplat un episod nostim pe tema aceasta, într-un oraș din nordul țării. Mi s-a adus o cafea fără nici un gust. Ne-am dumirit apoi - și eu și amabilul picolo: cafea fără cafea, el a înțeles că cerusem o cafea decofeinizată. Desigur, am cerut una „normală”.
Când îmi obosesc bicicleta prin jurul orașului, opresc câte o dată la un mic local, unde servește Simina, o fostă elevă de-a mea. Încă din vremea școlii știe de Topârceanu, de poezia aceea năstrușnică, ”Balada chiriașului grăbit”, și mai cu seamă de versul „Rămâi sănătoasă, cucoană, că-mi iau geamantanul și plec!” Nuanța glumeață a raporturilor noastre de la clasă a rămas, de vreme ce, pornind de la alcătuirea prenumelui său – două note muzicale (si, mi) și o interjecție pentru micul prunc (na!) – am poreclit-o doamna „Melodie cu Bătaie”. La plecare, eu încep:„Rămâi sănătoasă, cucoană…” Iar ea continuă: … „că-mi iau bicicleta și plec”.
Mde!... Mda!...

Comentarii

29/09/17 23:33
Mde!... Mda!...

La plecare, eu încep:„Rămâi sănătoasă, cucoană…” Iar ea continuă: … „că-mi iau cascheta și plec”. Mde!... Mda!... Oare ce grad o fi având Cotuțiu ăsta?

30/09/17 21:19
Constantin Pris...

Încet, mult prea încet, Securitatea moare. La propriu. Biologic, prin ultimii ei șefi. Din păcate, securiștii bătrâni – dar încă în putere – au educat tineri care să le ducă moștenirea mai departe. Pe unii nici măcar nu i-au educat, ci doar i-au manipulat ca pe niște idioți. Printre acești idioți, mulți ziariști.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5