Olimpia Deneş, în ceas aniversar

Mesageră a cântecului popular românesc, îndrăgită de public, a purtat cu drag dorurile de pe Valea Ţibleşului în sute de melodii.
Astăzi este ziua de naştere a cunoscutei interprete de folclor Olimpia Deneş. S-a născut pe 28 septembrie pe Valea Ţibleşului, la Spermezeu. A început să cânte din şcoala generală. „Pe acea vreme localitatea mea era în Raionul Dej. Am avut un spectacol cu şcoala la Dej unde am luat un premiu. De atunci profesoara de muzică s-a ocupat mai mult de mine. Nu a fost serbare în sat să nu mă urc pe scena căminului cultural”, spune Olimpia Deneş. După ce s-a stabilit la Năsăud a intrat în Ansamblul “Doina Someşană” unde a cântat ani buni, fiind câştigătoare a concursului “Rădăcinile eternităţii”. Venită în Bistriţa a cântat în Ansamblul profesionist al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa. Mai târziu, cu Ansamblul “Balada” a avut turnee în 16 ţări. Primele înregistrări le-a avut la Radio Cluj cu redactorul Dumitru Buzoianu şi orchestra condusă de Ovidiu Barteş în anul 1986. Tot cu Dumitru Buzoianu a scos primul almum “Bade cu clop şi păun”, piesa ce dă numele cd-ului ajungând în Topul Transilvan, fiind şi astăzi cântată de mulţi din tinerii interpreţi de folclor care sunt la început de drum. Al doliea album, realizat cu Radu Ciprian „Zis-o badea către mine” s-a remarcat prin piesa “Bate-l Doamne de noroc” care a ocupat locul l în “Top Transilvania” la TVR Cluj. Al treilea material imprimat, realizat în colaborarea cu Sergiu Vitalian Vaida, „Săru mâna mama mea”. A apărut pe 2 albume colective Top Ardeal şi are filmări la posturile TV şi înregistrări la diverse posturi de radio. Are în plan un album de colinde şi unul de folclor. Colaborează şi cu ansamblurile „ Nunta Zamfieri”, „Cununa de pe Someş” şi „Codrişorul”. În ceas aniversar îi dorim mulţi ani cu sănătate şi bucurii, iar cântecul popular s-o însoţească şi de acum înainte pe drumul presărat cu flori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5