Olimpiu Nușfelean: Pistoale pentru recuperatori

Un ministru al Finanțelor, mi se pare că l-ar chema Marcel Boloş – nu cunoscu numele miniștrilor, nici situația în care se află, dacă sînt remaniați sau nu -, a declarat într-o zi, nu de mult timp, că inspectorii ANAF vor fi înarmați pentru a putea face față provocărilor din timpul misiunilor. Ce misiuni? Să confiște anumite bunuri necuvenite provenite din activități nepermise de lege. Ministrul a explicat că un inspector antifraudă ar avea nevoie de pistol (cu gloanțe adevărate, adaug eu) „în momentul în care confiscă anumite bunuri, pentru că ele provin din activități economice ilicite, atunci se pot produc anumite situații neplăcute care pot duce și la utilizarea” armei de foc… Zice ministrul: „Gândiți-vă la situația în care trebuie confiscat un bun și reacția pe care o poate avea proprietarul acelui bun din perspectiva relației cu inspectorul antifraudă”. Acum eu nu știu, presa nu mi-a arătat cazuri în care vreun ilicit vizitat de un inspector antifraudă să-l fi scuipat pe cel nedorit în față. Eu n-am probe. Iar pe tv nu mă pot baza sută la sută. Eventul Ilicitul îi lasă zmeului de la ANAF așa, la drumul mare, în fața mașinii, o punguță cu doi bani. Nu-i mare lucru, e un joc de-a poveștii, la o adică. Ca să „recuperezi” punguța cu doi bani n-ai nevoie de revolver.
În ce context (politic?) s-ar putea ivi situația în care un afacerist cu practici ilicite să se opună confiscării bunurilor obținute fără drept de proprietate a lor? Cei care desfășoară activități economice infracționale se blindează din timp pentru asemenea practici: se fac parlamentari, consilieri de șefi, ung drumul unor șefi spre practici ilegale, fac cadouri cu multe zerouri, plantează amante la diferite petreceri între cei care își fac cu ochiul, botează prunci care vin pe lume fără să știe ce-i așteaptă, derutați, de fapt, toată viața, nășeșc căsătorii din care, peste cîțiva ani, își vor alege o parteneră pentru o excursie de vis în țări exotice… Mafioții își construiesc locuințe invincibile, înconjurate de ziduri insurmontabile, cu nenumărate camere de luat vederi, cu bodyguarzi recrutați dintre bătăușii de performanță, deoarece aceștia, adică mafioții, au convingerea că sîntem sau ne îndreptăm spre o societate a răfuielilor violente și gratuite, societate care își deschide promisiunile într-un gol – de sens - primejdios. Nu lasă ei ANAF-ul să le zboare fulgii.
Și chiar dacă am aplica argumentele reducerii la absurd, ce răspuns am primi? Să zicem că propoziția „ANAF primește pistoale.” e adevărată. Ei și? Inspectorii ANAF o să tragă cu pistolul în biroul patronului? Sau în interiorul fabricii de ciocolată, printre angajați? La vreo doi ani de la Rivoluție, un șef de post de la o comună mi se plîngea că nu poate lupta cu pistolul împotriva infractorilor deoarece, după ce lasă un glonț să scape de pe țeavă, trebuie să dea o sută de explicații. Birocratice și insinuante. Nu merită să te obosești. Îi lași pe infractori să fie prinși de păgubiți. E treaba poporului să-i prindă pe iliciți. Doar din avuția lui se înfruptă hoții. Poliția sau ANAF-ul drege procese verbale, din care să se vadă exact cum s-au întîmplat lucrurile. Procese verbale scrise încet – ar trebui făcut un curs cu modele de ardeleni – pînă infracțiunile se prescriu. Tot scrii și scrii motivații ale pedepselor în tribunale pînă ce, dintr-un condei, prescrii totul. Nu știu cît de deștepți la scris sînt judecătorii, dar la prescris se pricep de minune!
Și dacă propoziția „ANAF primește pistoale.” nu e adevărată, validarea celeilalte propoziții, contrare, potrivit căreia „ANAF nu primește pistoale.” la ce ne folosește? Nu primește și nu face nimic. A treia posibilitate nu există, adică reforma societății, înnoirea ei, aruncarea decidenților neserioși la groapa de gunoi a istoriei, promovarea în poziții cheie a oamenilor cu capul pe umeri… Mergem înainte cu ce facem și nu mai desfacem.
Că povestea cu pistoalele al ANAF e neserioasă e de mintea cocoșului, Și chiar de mintea lui Ciolacu, premierul declarînd, după apariția informației în spațiul public, potrivit Agerpres. că inspectorii ANAF nu vor purta pistoale, iar o astfel de prevedere legală este o tâmpenie, aceștia putând cere suport de la Jandarmerie și de la Ministerul pentru acțiunile de control. După cum e și firesc să se procedeze. Deși, deși… Așa-zisul Marcel Boloș declara că „Nu discutăm de o decizie pe care o luăm de îndată, este o decizie pe care o implementăm în timp și pe care, împreună cu sprijinul MAI, urmează să o punem la punct, ei fiind cei care eliberează certificatul de port-armă. Și, din acest punct de vedere, credem că lucrurile trebuie să se așeze într-o normalitate”. Dar cui să-i mai eliberezi, azi, un permis de port-armă? Cînd și în ce condiții îl mai înveți să tragă cu pistolul pe actantul de la ANAF, căruia îi ia mult timp să viseze la o pensie specială? Nu-i grabă. Îl înveți în zece ani, pînă iese la pensie. Și peste zece ani – „în timp…” – îi fericești iar pe cetățenii din țară asigurîndu-i că o să crești veniturile pierdute ale statului cu ajutorul pistolului!…
Ideea cu pistoalele e, desigur, gratuită, aruncată în spațiul public așa, la derută, am putea zice chiar să mijlocească o opinie „rezonabilă” a premierului. E, desigur, o fumigenă. Grenadă defensivă, nu strică mult, dar produce zgomot și spaimă. O îndeletnicire, sub variate forme, recurentă. Afacerile ilicite merg înainte, trase de locomotiva mafioților. Taxele (mari, nerecuperate) rămîn în buzunarele iliciților, ca un triumf al unei societăți „libere”, în care, ca într-o poezie pentru copii, „face oricine ce vrea”. Fiecare de capul lui, cap în care rațiunea și responsabilitatea nu prea găsesc neuroni. Logica matematică nu prea mai e invocată, decît cea aritmetică, pe jumătate: aduni cît poți și nu mai împarți! La nimeni. Eventual la un șef „mai superior”. Dar, cum ziceam mai sus, mergem înainte cu ce facem și nu mai desfacem. Aducem bani la stat cu pistolul. Mare vitejie a capitalismului sălbatic!