Olimpiu NUȘFELEAN: Vaccinul și brandul de țară

De bine, de rău, campania de vaccinare anticovid a început. Și la noi. Ca și aiurea. Nici în alte țări nu a debutat mai bine decît pe plaiurile noastre strămoșești. Bîlbîieli decizionale, neîncredere, suspiciune, derapări politice, prevalențe ale țintelor negustorești… Multe și de toate. Vaccinul e administrat în condițiile în care comportamentul virusului nu este cunoscut (științific) în întregime (după toate informațiile exprimate în spațiul public), fără o perioadă agreabilă de experiment. Desigur, e de luat în calcul presiunea exercitată de manifestarea agresivă a pandemiei. E greu să așezi lucrurile în echilibru, adică între producere, verificare și lupta împotriva bolii nimicitoarea. Grav este că nimeni nu are autoritatea sau, poate, mai bine, credibilitatea să confirme că lucrurile stau într-un anumit fel și nu altul. În contextul parcurs de lume azi, autoritatea cuvîntului (dat la orice nivel de exprimare) s-a diminuat foarte mult.
La elaborarea acestui vaccin s-a muncit și se muncește în continuare din greu. Cu eforturi științifice și bănești. Și cu multă demagogie. Oamenii din cercetare, firmele producătoare, țările sau chiar sistemele politice se iau la întrecere în producerea vaccinului (și nu știu cît se trudește la producerea medicamentelor ce ameliorează sau vindecă boala), amestecînd cunoaștere, determinare, cu ambiții și orgolii. Un proces atît de larg nu poate scăpa de paraziții unor informații false, apăruți în cele mai diverse moduri. Cursa pentru realizarea vaccinului înaintează însă cu pași mari, cu mult peste obișnuința cercetării, angajînd, potrivit OMS, vreo 212 candidați din Europa, USA sau Asia, dintre care 48 în fază avansată de acreditare, două dintre vaccinuri intrînd deja pe piață. Europa, cu mici excepții, merge pe propunerile occidentale de vaccin, fiind evitate (din motive politice?) produsele rusești sau chinezești.
Oferta de vaccin este în creștere, concomitent, poate, cu sporirea dorinței oamenilor de a se vaccina. Rămîne să vedem cum se va descurca Europa cînd va trebui să aleagă dintr-o mulțime de vaccinuri. În realitatea zilelor în curs, vaccinarea anticovid cunoaște însă un paradox greu de rezolvat: neîncrederea oamenilor în vaccin (într-o gamă mai largă de aspecte) și imposibilitatea administrației de a asigura necesarul (scontat). Oamenii sînt neîncrezători, de principiu, într-un lucru insuficient experimentat și analizat în toate detaliile. Tehnica de producere a vaccinului poate fi revoluționară, sau foarte îndrăzneață, dar dubiile nu pot fi înlăturate total de știință și medicină. Dacă un vaccin e eficient 95 la sută, în cea mai fericită situație, lipsa eficienței de 5 la sută exprimă un risc mult mai mare decît procentul celor care pot deceda cu sau fără vaccinare specifică. Putem chiar să ne amuzăm aflînd că opt angajați ai unui cămin de bătrâni din Germania au primit din greșeală câte cinci doze de vaccin împotriva Covid-19, fără consecințe sanitare grave la acest stadiu, potrivit AFP, dar ce să zicem cînd presa ne informează că, recent, în Norvegia au fost înregistrate 29 decese la persoane peste 75 de ani care au primit prima doză de vaccin Pfizer/BioNTech. Conform informațiilor oferite de presă, majoritatea pacienților au avut efecte adverse anticipate ale vaccinului, precum greață, vomă, febră, reacții locale și înrăutățirea stării generale. Firma care a elaborat vaccinul colaborează cu autoritățile norvegiene pentru investigarea deceselor, dar Institutul norvegian de sănătate a apreciat că „pentru suferinzi, chiar și cele mai slabe efecte adverse pot avea consecințe serioase. Pentru cei cu speranță de viață redusă, vaccinul este irelevant.” Sînt aspecte ce te pun pe gînduri. Unii specialiști înclină să se deschidă și să afirme că există efecte potențial severe, totuși rare, dar care pot să apară pentru că anticorpii dezvoltați cu ajutorul serului injectat atacă și alte structuri ale organismului, nu doar virusul. Descoperi cu surpriză că persoanele foarte în vîrstă au cam fost uitate, deci excluse, din procesul de testare a vaccinului. Nici un subiect peste 85 de ani nu a fost inclus în protocolul de experiment de către Pfizer / BioNTech, iar din tranșa de 75-85 de ani, doar 1559 subiecți au fost testați, din totalul de 36523 participanți, după cum informează chiar firma producătoare, cîtă vreme AstraZeneca, de exemplu, n-a inclus nicio persoană în vîrstă. Aflînd asemenea lucruri, gîndul te întoarce, inevitabil, și spre falsele scenarii alarmiste de la începutul pandemiei, în care se spunea că virusul țintește „în mod special”bătrînii. Deși scenariile sumbre n-ar fi deloc credibile dacă am lua în calcul că prețul cercetării și costurile tratamentelor anticovidsînt mai mari decît subvenționarea unei bătrîneți liniștite. Într-o societate în care trăiești cu iluzia accesului la o informație exhaustivă (și mistificată) e dificil să decelezi adevărul și să-ți întărești încrederea.
Acum, și dacă toate ar fi bune, autoritățile (guvern, autorități locale de toate felurile, firme producătoare, distribuitori…) nu par în măsură să asigure vaccinul în timp optim pentru toți doritorii de a se vaccina. Nu există producție suficientă (la scară planetară), personal medical, spații destinate vaccinării… Decidenții sînt luați mereu prin surprindere. Cînd, în lume, s-a văzut că prima fază nu prea merge, a apărut noul tip de coronavirus, o nouă amenințare, venită parcă, Doamne ferește, să grăbească vaccinarea. Și totuși oamenii de știință spun că mutațiile identificate la virusul „englez”, răspîndit deja prin Africa de Sus, Japonia, America de Sus, încă puțin documentate, cum e și mutația denumită E484K, ar putea afecta eficacitatea vaccinuluiadministrat împotriva pandemiei de Covid-19. Cînd, la noi, s-a văzut că medicii și asistentele medicale nu se prea înghesuie să se vaccineze, s-a trecut repede la valul al doilea de vaccinare, care însă a determinat sporirea doritorilor, astfel încît platforma de înscriere s-a blocat. Cînd aceasta s-a deblocat, s-a constatat că „locurile” disponibile erau deja cam… ocupate.
În ceața indeciziilor noastre a apărut, pe neașteptate, la noi, și o luminiță întremătoare reprezentată de vaccinarea în direct a președintelui țării. Aceasta putea fi o apariție banală, politică și aproape penibilă (e treaba fiecăruia ce face cu vaccinarea, nu-i nevoie să se dea în bărcile publicității), dar mulți „români”, cum îi place președintelui să-și numească poporul, au privit cu simpatie spre aspectul fizic al marelui om de stat, admirîndu-i „mușchii lucrați” și, în general, tonusul bun. Internetul a reacționat pozitiv. Rețin aprecierea pozitivă acordată șefului nostru cel mare cu toată seriozitatea. Această apreciere exprimă dorința profundă a oamenilor din țară de a găsi un reper pozitiv, optimist, tonic, de care să se agațe în ieșirea din marasm spre țărmurile mult visate ale unei Românii… normale. Un mic aspect, ce ar fi putut trece neobservat, a fost reținut și a creat atitudine de simpatie, poate chiar de bucurie. Iată ceva adevărat, cinstit, firesc,în ilustrarea unuia dintre aleșii noștri. Un punct de referință solid.
Apariția președintelui în direct la vaccinare a făcut mai mult decît toate luările lui de cuvînt din ultimul timp. S-a vorbit chiar, mai în glumă, mai în serios, de găsirea unui brand de țară. Acum închipuiți-vă ce sentimente frumoase, tonice și de încredere ar stîrni un politician care s-ar arăta – după alegeri, dezbrăcat de hainele minciunii și ale intereselor personale sau de grup, meschine – s-ar arăta deci cu un suflet curat, cinstit, dedicat cetății, într-un adevăr egal cu promisiunile reale făcute la început de mandat, un suflet „lucrat” între cele bune, adevărate și frumoase, în cultul „lucrului bine făcut”. Un „lucru” bine făcut nu doar în sala de sport, pe bicicletă sau la schi, ci exprimat în slujba cetățenilor. O conștiință exemplară. Oamenii au nevoie enormă de lucruri adevărate, de ținte pozitive, de respect acordat cuvîntului public. O asemenea nevoie ar trebui luată în atenție de oamenii politici.