Omagierea Unirii Principatelor

Scena Casei Orăşeneşti de Cultură din Beclean a găzduit în data de 24 ianuarie festivităţile şi spectacolul dedicat aniversării Unirii Principatelor Române. Evenimenul de la Beclean a debutat cu o deschidere muzicală în ritmul Horei Unirii, după care semnificaţiile istorice ale evenimentului, acelea de a fi pus bazele statului român modern, au fost evocate de către prezentatorii spectacolului, Mariana Harosa Moldovan şi Daniel Raţiu, îmbrăcaţi în frumoase costume populare. Partea artistică a manifestării de la Beclean dedicată Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859 a fost pusă în scenă, ca de obicei, de către directorul Casei Orăşeneşti de Cultură, domnul George Harosa, alături de coregraful Ioachim Lari, într-un spectacol cu jocuri şi cântece româneşti în interpretarea soliştilor vocali locali şi a renumitului Ansamblu folcloric “Someşul”. Tot în debutul evenimentului omagial de la Beclean, primarul Nicolae Moldovan a rostit o scurtă cuvântare despre ideea de unitate ca valoare spirituală supremă pentru binele şi progresul unei comunităţi, amintind rolul esenţial pe care buna înţelegere, colaborarea, comunicarea, dialogul sincer şi toleranţa le au în evoluţia ascendentă şi în dezvoltarea continuă a unei localităţi. .“Indiferent de momentele critice, de cumpănă prin care ne-a fost dat să trecem, noi, aici, am ştiut întotdeauna să ne păstrăm unitatea şi respectul reciproc, pentru a găsi soluţiile cele mai bune. Este o dovadă de maturitate a cetăţenilor acestui oraş, a noastră, a tuturor”., a subliniat primarul principiile care stau, până la urmă, la baza funcţionării societăţii, ca o condiţie indispensabilă spre evoluţie, alături desigur de bunele intenţii, gânduri şi credinţe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5