150 de ani de la înființarea Academiei Române, sărbătoriți în capitala Ţării Năsăudului

Orașul academicienilor, pe semnele de intrare în Năsăud. Propunere pentru titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului

Zilele Academiei Române au fost sărbătorite la Năsăud prin lansarea cărții “Academia Română la 150 de ani (1866-2016) – Academicienii năsăudeni”, autor prof. Ioan Seni. Nici nu se putea altfel decât ca, cei 150 de ani de la înființarea Academiei Române să fie sărbătoriți la Năsăud, oraș supranumit și al academicienilor.
Premergător a avut loc vizitarea Galeriei academicienilor aflată la etajul superior al Casei de Cultură “Liviu Rebreanu”.
În deschiderea evenimentului au ținut scurte discursuri: primarul orașului Năsăud - Mircea Romocea, managerul Casei de Cultură- Silviu Rus, directorul Bibliotecii Județene “George Coșbuc”, Ioan Pintea, directorul Centrului Județean pentru Cultură, Gavril Țărmure, vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Pugna, urmat de un emoționant discurs al academicianului Dumitru Protase, propus la titlul de cetăţean de onoare al judeţului, fiind la 90 de ani de viaţă.
Luări de cuvânt au fost din partea: col. dr. (r) Vasile Tutula, prof. univ. dr. Ironim Marțian, Floarea Pleș, Ioan Mititean, Mircea Daroşi, Romulus Berceni, Liviu Păiuş, alți invitați de seamă. Moderatorul evenimentului a fost chiar autorul cărții, profesorul Ioan Seni.
Menuţ Maximinian a sugerat, la fel cum la Bistriţa scrie "Oraşul Imnulului Naţional", aşa să fie scris şi la intrarea în Năsăud "Oraşul academicienilor".
Evenimentul, unul reușit pentru organizatori, astriștrii năsăudeni și invitații lor, a avut cuvinte de laudă și va rămâne ca un punct de reper în activitatea Despărțământului ASTRA Năsăud, aducând un plus de valoare orașului, după cum majoritatea celor invitați la eveniment au declarat. “Sunt întotdeauna foarte onorat și emoționat ori de câte ori vin în acest spațiu, în acest loc, orașul Năsăud. A fost întotdeauna miraculos, fascinant și compleșitor. Această localitate are o cultură cât o metropolă veritabilă. Această cultură te fascinează de fiecare dată. Dacă acest loc nu ar fi existat cultura românească ar fi fost mai săracă”, acestea au fost cuvintele de apreciere ale directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, dr. Gavril Țărmure.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5