Părintele Vasile Beni: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să ne dăruiască inimă curajoasă, credință vie și puterea de a rămâne ai lui Hristos până la capăt

      Curajul înseamnă să mergi înainte, chiar și atunci când îți tremură sufletul, pentru că știi că Dumnezeu este cu tine..... Pentru că adevărata biruință nu este să învingi lumea, ci să nu te lași învins de ea....

       Dragii și bunii noștri credincioși!  Hristos a Înviat!

      În fiecare an în data de 23 aprilie îl prăznuim cu bucurie și cutremur sfânt pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință – un tânăr care a avut totul și totuși a ales ceva mai mare decât toate,  L-a ales pe Hristos.

  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în părţile Capadociei (sau la Beirut) din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă sta­re socială.

    Ca şi tatăl său a urmat  cariera militară, în care s-a afirmat repede, la vârsta de 30 de ani, devenind omul de încredere al împăratului.

       La un mare consiliu împărătesc, la care au luat parte cei mai înalți slujbași ai împăratului Diocleţian, a participat și generalul Gheorghe și aici s-a pus și problema creștinilor, care să fie pedepsiți pentru că cred și îl cinstesc pe  Hristos. Atunci tânărul general s-a ridicat în picioare și a zis:,,Dacă la creștini nu se găsește nici o altă vină, decât numai faptul că sunt creștini, nu este drept să fie pedepsiți. Eu nu aflu nici o vină asupra lor. Și apoi a mărturisit în auzul tuturor :”Și eu sunt creștin” .

      Acest lucru la mâniat foarte tare pe împărat și a dat poruncă să fie dezbrăcat de hainele sale ostășești, să fie aruncat în temniță. Apoi a fost încălțat cu sandale de fier, legat de coada unui cal  și purtat pe ulițele cetății, aruncat într-o groapă cu var fierbinte și pentru că n-a vrut să se lepede de credința în Iisus Hristos în ziua de 23 aprilie a anului 303, i s-a tăiat capul.  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în iconografia ortodoxă este înfăţişat călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur.

    Ce învățăm din viața Sfântului Gheorghe:  În primul rând că trăim într-o lume în care curajul pare că se stinge. O lume în care oamenii se tem să spună adevărul, se tem să fie buni, se tem să fie ai lui Dumnezeu. Ni se spune că e mai bine să nu deranjezi, să nu mărturisești, să nu te arăți. Dar astăzi, viața Sfântul Gheorghe strigă peste veacuri: Nu vă temeți!

     Sfântul Gheorghe era tânăr, respectat, cu viitor strălucit. Dar când a fost pus să aleagă între Hristos și lumea aceasta, nu a ezitat. Nu a negociat, nu a căutat scuze, nu a spus „mai târziu”. L-a mărturisit pe Hristos atunci și acolo, știind că va pierde totul.  Și, de fapt, nu a pierdut nimic. A câștigat veșnicia.

      Fiecare dintre noi nu suntem chemați la mucenicie sângeroasă. Dar suntem chemați la o luptă zilnică, tăcută, grea: lupta cu frica, cu rușinea, cu păcatul, cu nepăsarea. Balaurul nu este doar în icoană – este în sufletul nostru, atunci când alegem întunericul în locul luminii.

     Se spune că într-un sat, un copil era batjocorit pentru că mergea zilnic la biserică și aprindea o lumânare. Ceilalți râdeau de el: „Crezi că lumânarea ta schimbă ceva?” Iar el a spus: „Poate că nu schimbă totul, dar undeva, în întuneric, se face puțină lumină”. Au trecut anii. Copilul a crescut și a devenit sprijin pentru mulți. Iar cei care râdeau de el au venit să-i ceară ajutor. Și atunci au înțelesc că nu lumânarea era mică, ci credința lor era stinsă.

    Curajul nu înseamnă să nu-ți fie frică. Curajul înseamnă să mergi înainte, chiar și atunci când îți tremură sufletul, pentru că știi că Dumnezeu este cu tine. Sfântul Gheorghe nu a fost fără frică, dar nu s-a plecat în fața ei. A rămas în lumină. A rămas al lui Hristos. Și noi suntem chemați la aceasta: să nu ne rușinăm că ne facem semnul Sfintei Cruci, să nu ne temem să spunem „Doamne, ajută!”, să nu ne ascundem credința, să nu obosim făcând binele. Pentru că adevărata biruință nu este să învingi lumea, ci să nu te lași învins de ea.

Să ne rugăm ca Sfântul Gheorghe să ne dăruiască inimă curajoasă, credință vie și puterea de a rămâne ai lui Hristos până la capăt.

Vă dorim ani mulți și binecuvântați tuturor sărbătoriților!

Pr. Vasile Beni

 

 

Bottom of Form

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5