Pe urmele Prodromiţei

Astăzi vom citi împreună spicuiri dintr-un articol publicat de Revista Formula AS, nr. 428, august 2000, semnat de Bogdan Lupescu, ce se referă la Mănăstirea Bucium-Iaşi.

Cu mare plăcere îmi amintesc de oraşul Iaşi unde am urmat liceul şi am trăit patru ani din viaţa mea într-o atmosferă de spiritualitate benefică. N. Iorga a spus: „Iaşii sunt înainte de toate o biserică, biserica bisericilor pentru trecutul nostru”.

Am vizitat, deseori, mai multe lăcaşuri de cultură şi religioase în acei ani ai adolescenţei mele, dar la Mănăstirea Bucium nu am fost, şi poate de aceea m-a impresionat profund povestea Icoanei care se pictează singură, Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Doresc să împărtăşesc cu Dumneavoastră bucuria acestui miracol.

Autorul articolului s-a documentat, la faţa locului, pentru a scrie şi, fiind acolo, a reuşit să-l vadă pe Părintele Ieronim, un mare duhovnic al Moldovei, atunci în vârstă de 92 ani!

Ce bucurie pentru un scriitor să-l întâlnească pe acest mare psiholog! Iată cum răspundea, uneori, Părintele Ieronim credincioşilor: ”Dar cine sunt eu să-ţi spun ţie? Trebuie să alegi singură din ce-ţi spun eu, că dacă ţi-aş spune, nu te-ai folosi cu nimic.” Şi atunci, persoana care îi cerea sfatul îşi dădea seama că trebuie să se străduiască să înţeleagă „printre cuvintele lui” şi să se ajute prin efortul autoanalizei, introspecţiei.

Să vedem acum câteva cuvinte din articolul despre care vorbim astăzi:

„Mânăstirea Bucium are trei hramuri, dar oamenii ţin minte doar unul singur: hramul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, pictura „Nefăcută-de-mână”, care a început să facă primele minuni la Iaşi. Se prăznuieşte pe 12 iunie şi adună în curţile mânăstirii puhoaie de credincioşi. Povestind despre miracolul de la 1863, când icoana „s-a pictat singură”, toţi cei 15 monahi folosesc exact aceleaşi cuvinte, ba mai mult, parcă devin contemporani celor săvârşite atunci. Însă mai pline de duh sunt tot vorbele stareţului. Ascultătorul se abandonează pe sine, ameţit de graiul limpede, ardelenesc al părintelui Hrisostom(fost profesor de matematici în viaţa sa de mirean). Minunea începe de la 1862, când ieroschimonahii Nifon şi Nectarie s-au pornit să întemeieze Mânăstirea Prodromu, marea aşezare monahală românească din Sfântul Munte Athos...Şi cum fiecare mânăstire de-acolo are câte o vestită icoană a Maicii Domnului, ctitorii s-au gândit ca pe-a lor s-o facă acasă, în Moldova. Au găsit în Copou un pictor bătrân, Iordache Nicolau, şi i-au cerut să zugrăvească o icoană, după rânduielile ortodoxiei: -Cu post şi rugăciune, cât poţi sta nemâncat pictezi, mănânci abia seara, după ce termini lucrul-. Şi s-a pus zugravul pe treabă, rânduindu-şi culorile pe-un ştergar, dar, cu toată osârdia lui, numai veşmintele Maicii se lăsau aşezate pe lemn, Sfintele Feţe nu le putea face după canonul bisericesc. Şi sărmanul Iordache zicea: -Vai, mi-am uitat meseria!-. Părinţii l-au mângâiat: -Uite ce, nu te mai necăji, dăm icoana la o biserică sărăcuţă, că la Athos nu e de dus...-. Şi bietul iconar a acoperit pictura cu o pânză, a închis seara atelierul şi s-a dus în odaia sa, căzând în rugăciune: -Sfântă Fecioară, iartă păcatele mele şi ajută-mă!-. A doua zi, când ridică pânza de pe icoană, bătrânul rămâne uluit:

- O, minunile tale, Doamne!-, chipul Maicii Domnului era terminat, zugrăvit în chip minunat, aşa cum este şi astăzi sus, în Muntele Sfânt -.

-Drumul cu miracole- -Când or auzit ieroschimonahii Nifon şi Nectarie despre minunea întâmplată, au luat o trăsură şi au adus-o la Bucium, dar deja alaiurile de bolnavi porniseră după icoană prin Iaşi, era aici plin de lume, veneau singuri, fără să fi fost anunţaţi. S-au speriat cei doi părinţi că află Cuza şi le-o ia. Şi au plecat repede, prin Răducăneni, Huşi, spre Bârlad. La Galaţi, în episcopie, un pictor se uită la ea şi zice: -Eh, basme călugăreşti!, ce, eu nu pot face mai frumoasă?-. Atunci s-o uitat Maica Domnului la el şi şi pictorul s-o speriat tare: -Da, e adevărat, prin minune s-a făcut!-.

Pe urmă, au dus icoana cu corabia în Sfântul Munte şi acolo un frate paralizat s-a tămăduit doar când a văzut-o. Dar să vedeţi, la noi are chip de moldoveancă. Când ajunge în Sfântul Munte, capătă chip de grecoaică, dac-o duce în Africa se face negresă, aşadar fiind o faţă –făcută singură- se obişnuieşte după locuri.-. La începutul secolului în care trăim, un nou pictor a zugrăvit iarăşi pe Maica Domnului Prodromiţa, cu chipul ei de moldoveancă, în tavanul bisericii din Bucium. O icoană rotundă şi galbenă. Doar dacă te întinzi pe pământ, cu faţa în sus, chiar dedesubtul ei, îi poţi întrezări frumuseţea, nestricată de iluzii optice. Iar în ziua hramului de pe 12 iunie, icoana din tavanul bisericii de la Bucium râde.”.

Dragi cititori, ştiu că v-aţi bucurat, împreună cu mine, citind aşa „o poveste” frumoasă.