Percheziţii la Serviciul de Permise şi Înmatricularea Vehiculelor. Şase poliţişti vizaţi!

Astăzi au fost efectuate percheziţii la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, instituţie care funcţionează la parterul Palatului Administrativ.

Potrivit Antena 3, şase poliţişti suspectaţi de fapte de corupţie au fost ridicaţi şi vor fi audiaţi, în urma unor percheziţi făcute la sediul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud şi la două posturi de poliţie din judeţul nostru.

Surse din Direcţia Generală Anticorupţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au descins la posturile de Poliţie din localităţile Maieru şi Parva, cinci agenţi de poliţie fiind suspectaţi că ar fi cerut bani unor şoferi pentru a nu-i amenda sau pentru a nu le reţine permisele de conducere ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie. Cei cinci poliţişti şi un subofiţer de la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud, suspectat că ar fi implicat în emiterea frauduloasă a unor permise de conducere, urmează să fie audiaţi de procurorii Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Percheziţiile au fost făcute de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţţie.

Comentarii

29/10/15 10:29
ecologistul

TRAIASCA DNA-ul, DIICOT-ul si PROCURORII !!! Ei fac adevarata ecologizare in privinta hotiilor. SANATATE MULTA !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5