Peste 100 de tone de zahăr şi aproape 400 tone de făină de grâu au fost distribuite în judeţul nostru

Începând din acest an a fost implementat, în ţara noastră, Planul European de ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor defavorizate. Prefinanţarea cheltuielilor pentru implementare s-a asigurat din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Categoriile de persoane defavorizate beneficiare ale planurilor anuale 2008-2009 sunt următoarele: persoanele cu venit minim garantat; pensionarii agricultori; persoanele îngrijite în centre rezidenţiale, administrate de furnizori de servicii sociale publici sau privaţi nonprofit; persoanele beneficiare de masă la cantinele de ajutor social, administrate de primării sau de furnizori privaţi nonprofit. În judeţul nostru, în vederea derulării programului, a fost constituit grupul de lucru sub coordonarea subprefectului Radu Tămăşoi şi au fost stabilite responsabilităţile pe instituţii şi persoane. Alimentele au fost depozitate în localitatea Şieu Odorhei, spaţiul fiind pus la dispoziţie de Societatea Comercială Prisma SRL. Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud a fost repartizată cantitatea de 106.774 tone zahăr şi 362 tone de făină de grâu. Astfel, peste 16.000 persoane din judeţ au primit peste 300.000 kg făină de grâu, iar la aproape 100 persoane din centre de tip rezidenţial şi cantine de ajutor social au ajuns 30.000 kg făină de grâu. 16.000 persoane din întreg judeţul au primit 100.000 kg zahăr, iar în centrele de tip rezidenţial şi cantinele de ajutor social, peste 700 persoane au primit aproape 11.000 kg de zahăr.

Datorită modificărilor survenite în listele cu persoanele beneficiare de ajutor social, cât şi în listele cu pensionarii din agricultură, fără alte pensii de stat, distribuirea făinii de grâu s-a realizat în două tranşe, iar distribuirea zahărului s-a făcut într-o singură tranşă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5