Peste 30.000 metri cubi de lemn de foc, puşi la dispoziţia populaţiei, în Bistriţa-Năsăud

          Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a anunţat că în judeţul nostru, până în luna august, nu mai puţin de 30.000 metri cubi de lemn de foc au fost puşi la dispoziţia populaţiei, dintr-un necesar de peste 55.000 metri cubi, centralizat la nivelul primăriilor. Potrivit acestuia, pentru Ministerul Apelor şi Pădurilor, lemnul de foc pentru populaţie rămâne o prioritate.

          „Am avut un element foarte important la care eu am ţinut foarte mult, să fie respectat şi prevăzut clar: lemnul de foc pentru populaţie. În Regulamentul de valorificare a masei lemnoase, veţi vedea pentru prima dată că Regia Naţională a Pădurilor are obligaţia să pună pe piaţă o cantitate expresă de lemn cu diametrul sub 24 cm, respectiv un milion de metri cubi minim, prin forţe proprii. Exista pericolul ca acest lemn de foc care, pe o analiză comercială, unii spun că nu e prea rentabil să-l exploatezi, să rămână în pădure. Ca să avem siguranţa că nu rămâne în pădure şi este pus la dispoziţia populaţiei, am făcut această precizare în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase. Cetăţenii pot depune cereri la Primărie pentru a primi lemn de foc, la preţul pieţei, dar şi la agenţii economici”, a explicat ministrul Ioan Deneş.

          Acesta a menţionat că modificarea Codului Silvic din acest an a venit pe fondul unor realităţi constatate în teren şi a celor patru întâlniri regionale cu reprezentanţi din 30 de judeţe cu fond forestier important, fie că e vorba de agenţi economici, proprietari de păduri, ingineri silvici, reprezentanţi RNP etc.

          „Am constatat că dacă acest Cod Silvic rămâne în continuare nemodificat, avem două situaţii care nu ne permitem să rămână aşa. Din analizele făcute cu specialiştii, rezulta că la sfârşitul anului 2018 vom avea un volum de aproximativ 2 milioane metri cubi la masa lemnoasă care ar rămâne în pădure neexploataţi din volum aprobat anual. În al doilea rând, aveam 400.000 metri cubi, dintre care 150.000 metri cubi de anul trecut, în depozite şi rampe, lemn care nu era dorit până în luna iunie inclusiv şi putrezea (...) Am avut în vedere două aspecte – să nu mai rămână lemn prin pădure din cel care era aprobat să fie exploatat şi acest lemn care este exploatat să nu rămână nedefinit prin depozite şi rampe, să poată fi valorificat la timp”, a concluzionat ministrul Deneş.   

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5