PILDA FIULUI RISIPITOR(Lc.15,11-32)

Pedeapsa „pozitivă”. Nu prin deposedare sau descalificare, ci prin dăruire şi primenire
Textul evangheliei:,,Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Lc.15,11-32)
Pilda Fiului risipitor aşa cum este înscrisă în calendar,este cea mai extinsă,în care Mântuitorul Iisus Hristos spune mai mult decât în celelalte pilde pe care le-a rostit. Pilda aceasta numai Dumnezeu o putea spune; căci limba omenească nicicând n-a putut cuprinde în mai puţine cuvinte, mai simplu şi mai profund, toată tragedia omului peste care El revarsă un ocean de iubire şi înţelepciune. Trei sunt personajele acestei parabole: fiul rătăcitor, fratele fiului rătăcitor şi părintele acestuia, fiecare întruchipând o anumită atitudine faţă de aproapele nostru. Iar un mare teolog Lagrange,mare biblist al secolului trecut ,comentând această pildă spunea că dacă tot Noul testament s-ar pierde,sau toată biblia ar fi pierdută şi ar rămânea numai parabola aceasta a fiului risipitor,s-ar putea reconstitui din ea toate atributele lui Dumnezeu.Toată relaţia lui Dumnezeu cu omul,toată relaţia omului cu Dumnezeu,dar şi a omului cu om.Aceasta ne învaţă Biblia,spunea el ,ce este Dumnezeu,în ce raport se găseşte Dumnezeu cu omul,în ce relaţie se găseşte omul cu Dumnezeu şi omul cu omul de lângă el.O perlă a întregii scripturi,giuvaerul noului testament.Prin pilda Fiului risipitor,Dumnezeu vrea să ne înveţe că pocăinţa nu este niciodată prea târzie ,cu condiţia ca aceasta să fie sinceră şi deplină.Uneori şi păcatul este un mijloc şi o cale de a privi spre Dumnezeu,el poate deveni sursă şi prilej de reorientare,dar şi conştientizarea unei stări de fapt,devenind începutul îndreptării noastre. Cine este fiul rătăcitor? Este fiul neascultător, care forţează tiparele bunei purtări. Este cel care nu a învăţat încă din greutăţi, dar este capabil de această învăţare. Este cel care caută obstacolul, ocazia pentru a se ilumina. Are însă o mare calitate: experienţa limită îl trezeşte, îl înfrumuseţează şi înnobilează spiritual, „venindu şi în sine”. Mai mult decât atât, el este gata de pocăinţă, de acceptare a unui statut inferior, dar în casa sa, a părintelui său. Dorul întoarcerii acasă este însoţit de căinţa sinceră: „Sculându mă, mă voi duce la tatăl meu şi i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15.18 19). De la fiul rătăcitor am putea învăţa - că oricât de „rătăciţi” am fi, putem descoperi Calea spre Tatăl ,spre casa părintească.
Cine este tatăl fiului rătăcitor? Dumnezeu, a toate înţelegător, iertător. Este marele pedagog, capabil de a converti situaţia de păcătuire în prilej de îndrumare şi formare. Este părintele ce priveşte „cum se cuvine” fapta fiului său: „Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui” (Luca 15.22). Este tatăl ce valorifică o situaţie limită spre un scop nobil: copilul pierdut să se regăsească. Este pedagogul care foloseşte singura cale de îndreptare în situaţia dată: pedeapsa „pozitivă”. Nu prin deposedare sau descalificare, ci prin dăruire şi primenire. Pilda care sa citit în această duminică,ne arată ,pe cât poate să cuprindă mintea noastră,necuprinsa şi nemărginita bunătate a lui Dumnezeu:bunătate care iartă,bunătate care ajută şi se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos. Bunătatea unui tată care se revarsă asupra tuturor fiilor Săi fără deosebire,chiar şi atunci când aceştia au greşit,împlinindu-se prin aceasta cuvintele psalmistului David care în psalmul 135,mărturiseşte de douăzeci şi şase de ori că:,în veac este mila Lui”.
De la tatăl acestuia,a fiului risipitor putem să învăţăm - că toţi fiii, indiferent de căderile lor, trebuie aşteptaţi, primiţi, primeniţi cu iubire pe măsura căderilor lor
Cine este fratele fiului rătăcitor? –este cel care oferă ca să primească.L-am putea numi ca fiind omul conformist, ascultător de porunci dar şi dornic de a extrage foloase din acestea. „Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15.29). Este prototipul individului orgolios, care oferă cu condiţia să primească în aceeaşi măsură. De la el putem învăţa că resentimentul ne face rău, situându ne cum nu se cuvine faţă de cel ce a păcătuit. Înţelegerea aproapelui şi îndurarea sunt calităţi ce trebuie să prevaleze în faţa egoismelor noastre. Fratele fiului rătăcitor ne propune următoarea întrebare: cine păcătuieşte cu adevărat, cel ce a trecut de păcat sau cel ce se agaţă de el pentru a l coborî pe semenul său?Dacă ar trebui să ne oprim la fratele cel mare,am putea spune că nu i-a priit zilele în care fratele său s-a întors acasă.Să te vezi dintr-o dată pus pe picior de egalitate cu unul care şi-a cheltuit partea de avere şi totuşi tatăl să-l primească,şi să facă ospăţ în cinstea lui,e o muncă teribilă cu tine însuţi ,o confruntare cu cele mai ascunse răutăţi din inima ta.Pentru că în noi sunt şi fiul şi fratele risipitor.E o continuă pendulare a noastră între atitudinile şi alegerile celor doi.De modul cum reuşim să-I împăcăm depinde însăşi pacea noastră.Un lucru e sigur:nu-i putem aduce unul lângă celălalt,decât dacă-I punem pe amândoi în faţa Tatălui ceresc.Acolo cei doi devin una,iar noi,una cu Dumnezeu. De la fratele fiului rătăcitor -am putea învăţa că putem deveni „mici”, cu toată credinţa noastră arătată, dacă nu îi înţelegem pe cei care au păcătuit dar au avut forţa să-şi revină…
În contextual actual ca şi mesaj al acestei cuvântări în încheiere m-aş opri la unul dintre marii scriitori ruşi Dostoievski şi ,care aflându-se pe patul de moarte şi-a chemat soţia şi copii şi a cerut să-i fie citită pilda fiului risipitor.Şi apoi le-a zis:,,chiar dacă nenorocul vă v-a face să vă îndepărtaţi de Dumnezeu,să nu vă pierdeţi încrederea în Dumnezeu care-i bun şi vă v-a ierta”.Scrierile lui sunt asemănate cu sfintele evanghelii şi dacă s-ar pierde toată sfânta scriptură şi ne-ar rămâne pilda fiului risipitor ne-ar fi de-ajuns pentru că ea ne descrie zbuciumul sufletesc al omului care se îndepărtează de Dumnezeu.Toţi ne îndepărtăm sau ne-am îndepărtat nu de puţine ori de Dumnezeu într-un fel sau altul,dar este foarte important să ne reîntoarcem.Nu avem doar decât de câştigat..Amin !