A plecat la cele veșnice Ioana Hangan, una dintre primele voci ale folclorului autentic de pe Valea Bârgăului
Cu profundă tristețe, ziarul Răsunetul anunţă trecerea în veşnicie a prietenei noastre Ioana Hangan, una dintre primele artiste care au dus cântecul și tradițiile de pe Valea Bârgăului pe scene și în studiouri profesioniste, la nivel național.
Născută la 12 august 1950, în Bistrița Bârgăului, Ioana Hangan a crescut în lumea satului de pe Valea Bârgăului și a Călimanilor, păstrând toată viața o legătură profundă cu obiceiurile, portul, graiul și cântecul acestor locuri.
Talentul muzical i-a fost încurajat de mama sa, Ileana, iar în anii 1970 a participat la mai multe festivaluri de folclor, între care și cel de la Regele Brazilor. A urmat Școala Populară de Artă din București, absolvită în anul 1983, iar în urmă cu mai bine de patru decenii a realizat înregistrări profesioniste alături de Orchestra Radio din București.
Pentru Ioana Hangan, folclorul adevărat însemna înainte de toate sursă, autenticitate și respect față de lumea satului. A cules texte și cântece, a păstrat manuscrise, a documentat obiceiuri și a urmărit cu mare atenție graiul, pronunția, linia melodică și portul popular. Nu a căutat succesul facil, ci a rămas fidelă unei concepții exigente și curate despre cultura tradițională.
Retrasă de mulți ani de pe scenă, și-a continuat munca de cercetare și de consemnare a folclorului, în special a celui de pe Valea Bârgăului. A fost și colaboratoare a ziarului Răsunetul, unde a publicat articole despre tradiții, amintiri și obiceiuri, lăsând mărturii valoroase despre satul românesc de altădată. În urma sa rămân și numeroase manuscrise, culegeri de texte folclorice și însemnări încă nepublicate.
Prin dispariția sa, Valea Bârgăului pierde una dintre vocile sale reprezentative și una dintre artistele care au slujit cu discreție și fidelitate folclorul autentic.
Priveghiul va avea loc duminică la ora 18.30, iar slujba de înmormântare luni, la ora 13, la capela din Bistrița Bârgăului.
Ziarul Răsunetul transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!
























Comentarii
Dumnezeu sa i odihneasca vesnic sufletul in Imparatia Cerurilor si sa i ierte pacatele !
Ma bucur sa vad ca o redactie de ziar vede legatura intre Hristos, suflet si viata
Adaugă comentariu nou