În plină Săptămână a Pătimirilor Domnului, Livia-Noreta Hoha a trecut pragul veşniciei ! Episcopul Macarie transmite condoleanţe familiei părintelui Andrei Hoha

Cu adâncă tristețe dar și cu nădejdea Învierii, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord anunță mutarea la veșnicele locașuri, după o îndelungată suferință, a roabei lui Dumnezeu Livia-Noreta, mama Preacucernicului Părinte Andrei Hoha, preotul paroh al parohiei ortodoxe românești din orașul Borås, Regatul Suediei.
Soție, mamă și bunică devotată, credincioasa Livia-Noreta Hoha (1965-2023), din Bistriţa, și-a purtat cu smerenie crucea bolii și nu a șovăit în credință, rămânând statornică lăuntric, în pofida suferinței apăsătoare ce a marcat ultimii săi ani de viață pământească.
În plină Săptămână a Pătimirilor Domnului, la ceas de vremelnică despărțire, ne rugăm împreună cu clerul, cinul monahal și credincioșii din cuprinsul eparhiei noastre ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Înviat să odihnească cu drepţii sufletul roabei Sale în Împărăția Sa și să dăruiască mângâiere şi întărire sufletească mult îndureratei familii.
Cu părinteşti condoleanţe şi arhierești binecuvântări,
† Părintele Episcop Macarie
Episcopia Europei de Nord

Comentarii

11/04/23 17:50
Becan livia

Domnul sa o odihneasca in Rai, cu Sfinții Săi! Oare nu e prietena mea din liceu, originara din Micestii de Câmpie!?

11/04/23 21:38
Cristian Hoha

Ba da. Cred ca da

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5