Polemici cordiale

Cercetătorul Ion Alexandru Mizgan, preot ortodox la Oradea, având origini în judeţul nostru, la Dumbrăviţa, editează volumul „Ortodoxie & Catolicism”, cuprinzând „Polemici cordiale”. Dezamăgit de faptul că revistele de cultură din spaţiul transilvan au început adevărate campanii şi cruciade anti-ortodoxe în vederea discreditării şi zdruncinării credibilităţii Bisericii Ortodoxe, Ioan Alexandru Mizgan propune, în acest volum, eseuri publicate în decursul timpului în apărarea ortodoxiei. Cartea debutează cu un cuvânt spus în urmă cu ani de mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală, care a rămas în sufletul credincioşilor: „Ne-am născut aici, aşa cum suntem şi azi, pe pământul nostru; N-am venit de nicăieri; n-am venit peste nimeni; n-am fost altfel, nici nu ne-a creştinat altcineva, târziu, ca să ne facă să intrăm în rândul lumii civilizate a vremii…”. Eseul „Ierusalim sau Roma” vorbeşte despre disputa dintre ortodocşi şi greco-catolici privind latinitatea, autorul fiind de părere că latinitatea unui popor nu stă în apartenenţa la staulul lui Petru sau la religia Romei, pentru că atunci şi chinezii catolici ar fi tot latini. Afirmaţia că ortodoxia şi-ar avea originea la Moscova „este de-a dreptul ridicolă” părintele Mizgan aducând date pertinente despre faptul că credinţa îşi are rădăcinile la Ierusalim, unde s-a născut ceea ce înseamnă jertfa de iubire, aici Iisus Hristos a propovăduit şi a înviat din morţi pentru a se ridica la cer. A purtat, apoi, o serie de dispute cu părintele profesor Clemente Plăianu, publicate la acea vreme în cotidianul „Răsunetul” sub genericul „Crime în numele papalităţii”. Ioan Alexandru Mizgan reflectează şi pe marginea articolului „Uniatismul” al profesorului Anton Moisin, întrebându-se cine răstigneşte adevărul. Apoi, aduce un adevărat elogiu marelui Andrei Şaguna, care era considerat de Ioan Slavici un Mesia al românilor ardeleni, având cuvinte dure la adresa lui Alexandru Cistelecan, care afirma că „Şaguna a ajuns unde a ajuns datorită competiţiei cu greco-catolicii”. Autorul volumului spune că oricât s-ar strădui unii să-i întineze memoria, Şaguna va rămâne un simbol al măreţiei neamului românesc. În acelaşi timp, părintele Mizgan le răspunde şi celor care fac caz de confesiunea religioasă pe care au avut-o reprezentanţii Şcolii Ardelene, ideea că aceşti scriitori au avut un spirit emanat din sânul bisericii greco-catolice fiind falsă. „Misiunea reprezentanţilor Şcolii Ardelene urmărea mai curând emanciparea naţiunii române din Transilvania decât catolicizarea ei”.

O carte în care Ioan Alexandru Mizgan, aşa cum ne-a obişnuit şi în celelalte cărţi despre ortodoxie, vorbeşte cu documentele în faţă şi cu întâmplările prin care au trecut românii întru apărarea credinţei.