Politica demografică a Guvernului – politică de stat... pe spate?

          După 28 de ani de nesfârşite suferinţe pentru majoritatea populaţiei, mai marii acestei ţări constată  că românii ori nu se mai nasc ori o întind care încotro văd cu ochii din această ţară, parcă bătută de Dumnezeu, în condiţiile în care suntem un popor creştin cum nu mai este în Europa, fapt care a făcut să supravieţuim în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Până şi perioada de după cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat printr-o lentă dar sigură creştere demografică în România, perioadă care s-a dovedit mult mai uşor de trecut decât cea de după nebunia istorică din dec. 89. Recensământul populaţiei şi al locuinţei din 2011 a încercat să ajungă la o concluzie cu privire la numărul real al populaţiei acestei ţări, dar rezultatele au fost devastatoare, încât nici astăzi nu se cunosc datele reale ale acestuia, neştiindu-se nici acum sau nevrând să se ştie adevărul – cum stau lucrurile - şi asta de teama reacţiei mai marilor europeni.

          Făcând o comparaţie doar cu situaţia din comuna Teaca, recensământul populaţiei din anul 1975 arăta că numărul locuitorilor comunei era de 8278 de oameni cu perspectiva ca în anul 1985 acesta să ajungă la 10.300 de locuitori. Recensământul din anul 2011 găsea comuna Teaca cu un număr de 5242 de locuitori, din care 3548 români şi 1300 romi şi restul, deci 25% romi din totalul populaţiei. Dacă până în dec. 89 în comună se năşteau anual în medie 150 de copii, în ultimii 28 de ani naşterile au scăzut constat la 60-65 de copii anual, din care peste 60% romi. În anul 2017, spre exemplu, s-au născut 58 de copii, din care 27 romi, adică la 3548 de români s-au născut 28 de copii, iar la 1300 de romi s-au născut 27 de copii. O perspectivă luminoasă. Din numărul de 1000 de copii cuprinşi în sistemul educaţional la nivel de comună 401 sunt romi, plus 60 dintre aceştia care au abandonat şcoala. Iată adevăratul tablou al politicii demografice a celor care au condus ţara de 28 de ani încoace. De sus şi până jos se vehiculează doar cifre şi date statistice sterpe, goale de conţinut, fără a se acorda concret o politică de măsuri clare, economice şi sociale pentru a schimba lucrurile.

          În anii 80, fostul prim-secretar al PCR la nivel de judeţ, la o şedinţă cu mai marii oraşelor şi comunelor judeţului care a dezbătut politica demografică din teritoriu, a pus o întrebare naivă, de om bătrân: „Ce, măi tovarăşi, româncele noastre nu se mai... vorba ceea?” Aceeaşi întrebare poate să şi-o pună şi cei care conduc azi ţara, ocolind astfel ceea ce ar trebui de făcut pentru a schimba lucrurile scăpate de sub control. Păi sigur că femeile de la noi nu se mai... vorba ceea... doar pentru a face copii, domnilor politicieni, pentru că acestea, în marea lor majoritate s-au săturat să stea pe spate de spaima permanentă la gândul că va mai apărea vreun micuţ pe care nu va avea cu ce să-l crească în ceata densă care învăluie încă această ţară, şi-apoi, cu atâţia pensionari pe metru pătrat cine să le mai... vorba ceea?