Poliţie
|
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat, joi, în trafic un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Salva, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, în localitate, al cărui număr de... |
Începând de astăzi, 28 iunie a.c., la nivelul județului Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud derulează o acțiune de prevenire a accidentelor... |
|
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz - Băi au identificat doi tineri, în vârstă de 22 de ani, din Tureac, respectiv municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, bănuiți de săvârșirea... |
Astăzi, polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 35 de ani, din Bistrița Bârgăului, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița.
„... |
|
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, miercuri, un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Năsăud, împotriva unui bărbat de 58 de ani, din Lunca... |
Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, lansează, astăzi, 19 iunie, prima Zi europeană de prevenire a... |
|
În acest sfârșit de săptămână, au fost aplicate 436 de sancţiuni contravenționale, majoritatea ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală... |
Polițiștii au fost sesizați sâmbătă prin 112 despre faptul că un bărbat de 64 de ani, din Fiad a plecat de la domiciliul său din data de 14 iunie a.c. și nu s-a mai întors. Fiind efectuate căutări,... |
|
Un bărbat din Nușeni a sesizat, luni, faptul că în curtea locuinței, în urma precipitațiilor, duminică seara, au ieșit la suprafață mai multe fragmente osoase. |
Polițiștii Biroului Arme expozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat, vineri, pe un bărbat de 75 de ani, din Comlod, care deținea la domiciliu cantitatea de 50 gr de pulbere neagră fără fum și 17... |
|
Un bărbat de 27 de ani, din Lunca Ilvei, in timp ce conducea un autoturism prin localitatea, a pierdut controlul direcției de deplasare intr-o curba și a intrat in coliziune cu un gard.
In urma... |
Un accident rutier s-a petrecut pe DN17, în jurul orei 21.40, la intrare în localitatea Mureșenii Bârgăului.
Din primele verificări a rezultat faptul că un autoturism, care circula pe direcția Prundu... |
|
În perioada martie – iunie, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița - Năsăud a derulat proiectul de prevenire a delincvenței... |
Jandarmii, poliţiştii, pompierii, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Centrului Antidrog şi cei ai Serviciului Anticorupţie Bistriţa au dus campania “MAI aproape pentru siguranţa cetăţeanului... |
|
Circulația este blocată pe DN 17, la urcare pe pasarela de la Beclean, ca urmare a unui accident rutier, anunță Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud! Patru aututurisme, în care se aflau opt... |
Duminică seara, poliţiştii din Câmpeni au fost solicitaţi să intervină, pe raza comunei Albac, pentru soluţionarea unui accident rutier în care a fost implicat un mopedist. “În urma cercetărilor... |
|
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de profil din teritoriu au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor... |
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat-o în trafic, pe o tânără de 21 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului... |
|
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna unei societăți comerciale cu punct de lucru în Bistrița. "Din... |
Pe DN15 A, la Teaca, un autotren condus de un bărbat de 40 de ani, din Slatina (Jud. Olt), nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și s-a... |
|
Un accident a avut loc in aceasta dimineata pe DN 17 C, in urma unei coliziuni intre 3 autoturisme, pe Dealul Dumitrei. Nu sunt persoane incarcerate. La fata locului au fost directionate o... |
Poliţia Română, instituţie care pune pe primul plan siguranţa cetăţenilor, desfășoară în fiecare an activități inedite și de amploare pentru a marca "Săptămâna Prevenirii Criminalității". |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:52
Andrei Marga: Frica de adevăr Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.













































