Poliţie
|
Un cetăţean pakistanez are 15 zile termen să părăsească România, după ce a fost depistat locuind ilegal, în municipiul Bistriţa. Poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud au emis o... |
Un bărbat din Rodna a avut mare noroc după ce a fost găsit joi noaptea, la ora 1.30, în albia râului Izvor car traversează centrul comunei Rodna. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Iosif... |
|
O fetiţă de cinci ani, lăsată nesupraveheată, a reuşit să dea foc unei gospodării din Lechinţa aparţinând Lucicăi R., în vârstă de 61 ani. Ea s-a jucat cu bricheta în apropierea grajdului, şi astfel... |
Echipele mixte de control car acţionat pe Valea Bârgăului au decis sancţionarea unui agent economic cu amendă de 5000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010. Suplimentar, aceştia au... |
|
Ioan B. (50 ani), Viorica B. (45 ani) şi Dana B. (42 ani), din Telciu, şi Ioan B. (34 ani), din Săcel, judeţul Maramureş, au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentanţi... |
Un bistriţean este verificat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, după ce a fost prins transportând, fără documente legale, peste 10 tone de fier vechi. Poliţiştii... |
|
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bistriţa-Năsăud derulează, în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, o serie de acţiuni în cadrul “Programului de prevenire a accidentelor în care sunt implicaţi... |
Poliţişti bistriţeni au dispus ridicarea a şapte arme şi a peste 360 de cartuşe din casa unui cetăţean austriac, cu rezidenţă în comuna Urmeniş. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al... |
|
Echipe mixte de control au verificat, la începutul săptămânii, legalitatea funcţionării instalaţiilor de debitat material lemons de pe Valea Someşului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ... |
Un tânăr de 30 ani din Caracal, judeţul Olt, este cercetat pentru distrugere, după ce a reuşit să fisureze o conductă de gaz. Gheorghiţă C. se afla la volanul unui buldoexcavator cu care efectua... |
|
Trei tineri din comuna Zagra sunt cercetaţi de poliţişti după ce au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de numai 13 ani. Dosarele au fost deschise după ce mama fetei, Floarea M., a reclamat... |
Un bărbat din Telciu este cercetat pentru furt calificat, după ce a fost prins în flagrantîn timp ce sustrăgea motirină din rezervorul unei autoutilitare. Poliţiştii l-au găsit pe Octavian P., în... |
|
Hormonii explodează primăvara, şi uite aşa apar şi altercaţiile. O nouă bătaie bărbătească a fost pusă în scenă de doi tineri de pe Valea Bârgăului. Joi după-amiaza, Tiberiu S., de 24 ani, din... |
Un şofer a fost rănit uşor în urma unui accident produs joi după-amiaza, pe DN 17, în localitatea Coldău. Arcadie N., de 35 ani, din comuna Frumosu (Suceava), în timp ce conducea un autotractor cu... |
|
Poliţiştii bistriţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale unui număr de 181 şoferi, pentru nerespectarea normelor rutiere, în cunatum de 28.853 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistriţa-... |
Pentru că nu au găsit ceva bun de făcut prin localităţile de baştină, doi ilveni au venit în excursie…de studii la Bistriţa. Pe parcursul lunilor februarie şi martie, Ovidiu S. (22 ani) din Lunca... |
|
Un bărbat în vârstă de 37 ani din Simioneşti, comuna Budacu de Jos, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa (secţia ATI), după ce a fost înjunghiat de tatăl său.
Miercuri seara, în jurul... |
Doi tineri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, după ce l-au bătut şi l-au lăsat fără bani şi un telefon mobil pe un bârgăuan. Fapta le-a fost sesizată poliţiştilor de partea... |
|
Tot mai mulţi bistriţeni, fără permis sau cu permisul de conducere suspendat, îşi conduc autoturismele prin judeţ, dând dovadă de mult tupeu, dar şi inconştienţă. Pe câţiva dintre aceştia poliţiştii... |
Echipe mixte de control, care au acţionat în domeniul silvic pe Valea Bârgăului şi pe Valea Someşului, au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 19.024 lei. Pentru că nu existau... |
|
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au străbătut judeţul în lung şi în lat, fiind mai peste tot, prin discoteci, baruri, cu “radarul” pe drumuri.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Serviciul... |
Un minor din Tăure, comuna Nimigea, i-a alarmat pe poliţiştii şi pe angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Năsăud, după ce a sunat la 112, vineri dimineaţa, anunţând că la Şoala... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Cine se scuză se acuză” este o vorbă foarte populară, care de multe ori este spusă în legătură cu...
Comentarii
Deputatul Robert SIghiartău: Început de sesiune parlamentară. Decizii importante pentru această toamnă
Iuliu -
Mie, 17:00
Trecerea de la vorbe la fapte. PNL îşi propune pentru sesiunea palamentară un pachet de reforme,...
Vezi cine sunt premianţii din industria judeţului Bistriţa-Năsăud!
victor -
Mie, 03:33
Radiasima? :)))) Aia care nu platesc nici o factura... :(
Trei premii pentru Cristina-Maria Țermure, din Căianu Mic, la Festivalul Tinereții de la Mangalia
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Ai nevoie de o adeverinţă de vechime? Vezi unde sunt arhivele societăţilor desfiinţate din Bistriţa-Năsăud!
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Casa de la nr. 17 - Casa Dr. George Trifon. Simboluri istorice din orașul Năsăud, imortalizate în picturi și fotografii!
Ioana Haitchi -
Dum, 03:16
Cine e căsătorit cu Bindea Livia?
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
În zi de naştere, vă dorim, Preacucernice părinte TUDOR MUDURE - IACOB - preot paroh la Biserica "Sfânta Treime Bistriţa" și director general la...
În zi de naștere, transmitem cele mai sincere urări de bine domnului primar Sorin Mititean de la Șieu Măgheruș.
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”























