Poziţia prefectului Ovidiu Frenţ în cazul Vitalia. Situaţia poate avea efecte asupra sănătăţii populaţiei şi mediului

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu-Victor Frenţ, a luat act de informarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că operatorul S.C. Vitalia Serviciii pentru Mediu S.A. nu mai deţine licenţă de operare, având ca şi consecinţă încetarea contractului cu acesta şi imposibilitatea prestării serviciului de salubrizare în judeţ.
Astfel, în data de 12.08.2016, prefectul judeţului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, a convocat o şedinţă extraordinară a CJSU BN pentru a se constata iminenţa producerii unei situaţii de urgenţă la nivelul judeţului, în cazul încetării activităţii de colectare şi transport a deşeurilor de către operatorul de salubrizare, prin eventuala poluare a mediului şi afectarea sănătăţii populaţiei.
Ca urmare a adoptării Hotărârii CJSU BN nr. 6 din 12.08.2016 s-a dispus ca Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud să întreprindă, în regim de urgenţă, toate măsurile necesare pentru asigurarea continuităţii serviciului de salubrizare, respectiv activitatea de colectare şi transport a deşeurilor din judeţ la centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Tărpiu.
Dată fiind situaţia potenţial generatoare de risc asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, prefetul judeţului a solicitat instituţiilor responsabile cu evaluarea riscului specific la îmbolnăviri în masă o analiză care să conţină impactul pe care ar putea să-l aibă situaţia prezentată mai sus, precum şi măsurile necesare pentru evitarea acesteia.
De asemenea, prefectul a dispus completarea Ordinului Prefectului nr. 17/12.02.2015 pentru reorganizarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare cu grupul de suport tehnic pentru risc biologic, risc care poate duce, în situaţia nesalubrizării localităţilor, la îmbolnăviri în masă (epidemii, epizotii/zoonoze).
Având în vedere adresa nr. 1702/18.08.2016 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud prin care s-a comunicat Hotărârea privind aprobarea încetării Contractului de concesiune nr. 187/2014 cu operatorul care presta serviciul de salubrizare în judeţ, prefectul judeţului a convocat, în data de 19.08.2016, într-o nouă şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, la care a participat şi conducerea ADI Deşeuri, reprezentată de primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu şi de directorul executiv, Sabin Dragomir Cîmpan.
Reprezentanţii ADI Deşeuri au informat CJSU BN asupra evoluţiei şi situaţiei prezente a salubrizării judeţului, precum şi asupra măsurilor luate pentru continuitatea acestei activităţi, în condiţiile încetării contractului cu S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.A.
În urma şedinţei a fost adoptată Hotărârea nr. 7 din 19.08.2016 prin care s-a constatat existenţa unei situaţii de urgenţă la nivelul judeţului, generată de încetarea activităţii de colectare şi transport a deşeurilor de către operatorul de salubrizare.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud va lua act de situaţia de urgenţă constatată şi va dispune măsurile legale, în regim de urgenţă, pentru asigurarea continuităţii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor din judeţ, informând zilnic prefectul judeţului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, despre stadiul măsurilor aplicate.
De asemenea, membrii grupului de suport tehnic pentru risc biologic vor monitoriza permanent şi vor informa prefectul despre situaţia generată la nivelul judeţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5