Pozitiv la amphetamină și alcool, un tânăr din Bistriţa riscă închisoarea
În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ BN.
Vizat este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, conducător al unui autoturism înmatriculat în județul Cluj și care a fost oprit pentru control, pe o stradă din Bistrița. Rezultatul testării cu aparatul DRUG TEST a fost pozitiv în cazul substanței amphetamină, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Citiţi şi:
- Nouă conducători auto aflați sub influența alcoolului, depistați de polițiști, s-au ales cu dosare penale și riscă închisoarea
- Şase conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolului riscă închisoarea! Pe ce drumuri i-au prins poliţiştii
- PATRU TINERI REȚINUȚI PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA DROGURILOR
- Dosar penal pentru un bistriţean, prins în această noapte, la volan, deşi are permisul suspendat
- Băuţi la volan de Rusalii, trei şoferi din Şieu, Petriş şi Beclean riscă închisoarea
Adaugă comentariu nou