Pr. Adrian Cherhaț: Dumnezeu nu are nevoie de respectarea unor reguli

Suntem în Duminica Vameșului și a Fariseului, a 33-a după Rusalii; începe timpul pocăinței, a pocăinței adevărate, în care ești străpuns la inimă de păcatele săvârșite și nu ești cuprins de automulțumirea că ești mântuit...
Perioada Triodului începe astăzi cu prima temă majoră de primenire duhovnicească: smerenia și căința. Avem în Evanghelia de astăzi, după Sfântul Luca (18, 10-14) două personaje diametral opuse: unul considerat bun, dar în esență rău; și altul considerat rău, dar în esență bun. Fariseul, un om religios și atașat de rânduielile legii lui Dumnezeu, era un exemplu în societate pentru oricine. Faptul că era mândru și disprețuitor arată că nu-i folosea la nimic respectarea prescripțiilor religioase. Vameșul, un om în slujba statului asupritor, fără nici o treabă cu rânduielile lui Dumnezeu, era un personaj urât de întreaga societate pentru ceea ce făcea. Faptul că arată o adevărată căință pentru păcatele sale, îl arată mai aproape de Dumnezeu decât omul religios de lângă el.
Dumnezeu nu are nevoie de respectarea unor reguli, dacă acestea nu aduc și o schimbare în sufletul și viața omului. Ceea ce este important în relația omului cu Dumnezeu este atitudinea pe care o avem față de El și față de semenii noștri. Rânduielile religioase sunt bune dacă le ne aduc un folos în creșterea dragostei față de semeni și față de Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu nu este important cât postești sau cât te rogi, ci câtă căință ai pentru păcatele săvârșite și câtă smerenie arăți în acest sens.
Această pildă ne descoperă încă un paradox al credinței creștine: nu întotdeauna cel ce respectă normele religioase și trăiește o viață morală este îndreptățit să intre în Împărăția lui Dumnezeu, ci doar cel ce se recunoaște pe sine așa cum este cu sinceritate și dreptate. Fariseul, deși respecta întocmai prescripțiile legii religioase, așa cum menționa în rugăciune, nu a reușit să realizeze comuniunea cu Dumnezeu din pricina mândriei și a orgoliului prin care se diferenția de semenii săi. Pe când vameșul, chiar dacă a trăit departe de Dumnezeu în mari păcate, a reușit să se apropie de El, asumându-și sincer starea păcătoasă și cerând iertare Părintelui ceresc. Sfințenia în credința ortodoxă nu este lipsa de păcat, o imposibilitate omenească, ci puterea și curajul asumării păcatelor cu părerea de rău și dorința îndreptării.
Învățătura principală de astăzi este că trebuie să fim atenți nu la ce facem bun în viața noastră (asta s-o lăsăm în seama lui Dumnezeu), ci la ce facem rău, pentru a vedea nivelul duhovnicesc la care suntem. Dacă un om cuprins de patima beției sau a depravării de orice fel, se convertește la unul dintre cultele neoprotestante și renunță la viciul de care este stăpânit, nu a rezolvat problema sa duhovnicească. Din cauza învățăturilor acestor culte despre siguranța mântuirii, este cuprins de atitudinea fariseică a mândriei de a fi deja mântuit și privilegiat înaintea lui Dumnezeu. Mi se pare că acest păcat al mândriei este mult mai mare și mai grav decât primul. Patima beției determină mai ușor starea de căință, decât mândria fariseică, care dă senzația de normalitate.
Pericopa evanghelică de la începutul Triodului ne învață că smerenia este cea mai importantă virtute cu care pornim pe drumul credinței, iar mândria este cel mai mare păcat care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu. Dar mai ales că oamenii nu se împart în drepți și păcătoși, ci în persoane care își asumă viața cu toate păcatele ei, cerând iertare lui Dumnezeu în vederea îndreptării, și persoane care se socotesc îndreptățite să obțină anumite avantaje pentru anumite merite, socotind că li se cuvine o anumită răsplată pentru eforturile lor. Dar Dumnezeu nu se uită la fața omului, ci la inima omului, iar aceasta este șansa noastră de a dobândi Împărăția veșnică înaintea religioșilor și bisericoșilor ursuzi și moraliști, care pun întotdeauna legea deasupra iubirii și justiția deasupra iertării. Avertismentul Mântuitorului Hristos este foarte actual: „Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea ca să credeți în el” (Matei 21, 31-32).
Ideal ar fi ca orice creștin să aibă faptele fariseului, adică rugăciunea, postul, milostenia, și atitudinea vameșului, adică pocăința adevărată însoțită de smerenie. Așa începe periplul nostru duhovnicesc de zece săptămâni spre Înviere. Că smerenia te înalță ca persoană este o realitate pe care încă trebuie s-o învățăm!
Pr. Adrian Cherhaț