Pr. Dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu: Gânduri la Praznicul Sfinților Trei Ierarhi

Iubiții mei,

Despre Sfinții Trei Ierarhi s-a mai scris și cu alte ocazii. Prezența lor împreună în calendar vine să vorbească, între altele, despre coeziunea Ortodoxiei. Faptul că sunt considerați patronii școlilor teologice e un adevărat îndemn ce trebuie înțeles în sensul de la noblesse oblige. Căci mesajul pe care ei l-au transmis e unul al unității împletite cu discernământul. Cam înspre acest lucru sunt chemate și instituțiile ce-și propun a forma pe viitorii slujitori ai altarului.

Oameni școliți în centrele cele mai de seamă ale culturii vremii, cei trei vin să vorbească peste veacuri despre o educație care transmitea ceva mai mult decât simpla informație. Era formatoare de valori. Și avea între altele scopul de a închega prietenii tranice. Căci între Vasile și Grigorie, doar moartea va reuși să întrepună bariera despărțirii și doar în chip vremelnic.

Privind înspre viața și activitatea lor, putem observa, dincolo de prodigiozitatea unei opere ce este încă actuală (a se vedea omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuvântările teologice ale Patriarhului de Constantinopol, Hexaimeronul Sfântului exponent al școlii capadociene, dar și celelalte texte), multe lucruri interesante. Astfel, prietenia pomenită mai sus, e una de-a dreptul paradigmatică. Apoi, corelația dintre cultură și spiritualitate e o adevărată constantă a vieții lor. Faptul că Sfinții Grigorie și Vasile aveau doar două drumuri, școala și Biserica, vine să arate că între ele nu exista concurență ori contradicție și că ceea ce învățau într-un loc puneau în aplicare în altul.

E interesant și un alt aspect aici. Toți trei sunt școliți în marile centre păgâne ale vremii. Și vin să stârnească admirația celor cu care intră în contact. Sunt un exemplu de atitudine în arealul ecumenic. Păgânii care-i văd sunt cel puțin uimiți de felul lor de a fi și de erudiția lor, iar creștinii se zidesc. Prestigiul comunității pe care o reprezintă crește. Admirația pe care ei o stârnesc nu este rolul unor eforturi de hermeneutică fadă, ci efectul firescului sfințeniei. A vieții creștine trăite în chip genuin.

Profunzimea operei lor, fie ea omiletică ori teologică, nu vine din conținutul științific al ei. A nu se înțelege că el e neglijat. Nici vorbă! E suficient a se lectura textele de antropologie și cosmologie ale celor trei autori, ori a se adăsta asupra hristologiei și pnevmatologiei Sfântului gratulat de tradiția bisericească cu numele de „teolog” și se va vedea că el e prezent din abundență. Și totuși, ceea ce le dă valoare și actualitate e altceva. Sinceritatea autorilor și actualitatea celor aduse în atenție vine să scoată prezentarea lor din marasmul academicului și să o transforme într-o abordare ce merge la suflet. Faptul de a stăpâni instrumentele culturii păgâne face ca discursul lor să aibă puternice reverberații în acel areal, cu care reușesc să creeze adevărate punți de legătură, încreștinându-l pe nesimțite.

Iubiții mei,

Într-o lume marcată de o acută criză de modele, în care valorile sunt răsturnate spre a fi substituite de surogate lipsite de consistență, Sfinții Trei Ierarhi reprezintă încă adevărate borne înspre care putem privi atunci când suntem dezorientați. Ei sunt dovada clară a necesității și valorii educației solide și argumentul suprem că procesul cultural e deplin doar atunci când e îngemânat cu spiritualitatea. Cu trăirea genuină a valorilor. De aceea, la ceas de praznic, n-ar fi poate deloc lipsit de importanță să medităm la aceste aspecte. Să vedem cum devotamentul, consecvența, respectul și fair-playul pot constitui adevărate alternative la moduri de viață viciate și pot contribui la recalibrarea societății în general. Îndrăzniți!

Vă îmbrățișează cu drag de pe meleaguri îndepărtate,

Al dumneavoastră,

Maxim Morariu