Pr. Vasile Beni: Slujba de sfinţire a unei biserici este un moment sfânt. Se binecuvintează biserica şi toţi cei care participă la viaţa ei

Dragii noştri credincioşi!

                    Ne aflăm înaintea unei slujbe de Târnosire a unei Biserici şi de aceea, catehetic, m-aş opri etapizat la câteva momente legate de această slujbă. Nu înainte de a spune că Târnosirea este ritualul de inaugurare,  sfinţire a unei biserici. Iar  Arhieraticonul este cartea de cult care cuprinde rânduiala slujbelor săvârşite cu arhiereu cum este şi cea a Târnosirii sau sfinţirii biserici. Şi pentru că am vorbit de etapele care se succed la sfinţirea bisericii să ne oprim pe rând la fiecare dintre ele nu înainte de a spune câteva cuvinte despre biserică.

1. Ce este Biserica. Sfântul Gherman al Constantinopolului  o numeşte “cerul pe pământ, casa în care locuieşte şi se preumblă Dumnezeu.”

În viaţa creştinului ortodox, biserica sau locaşul de închinare are o importanţă cu totul aparte pentru că ea este locul sfânt unde el se mântuieşte şi în care se desfăşoară toate evenimentele cu semnificaţie majoră din viaţa lui religioasă. În Biserică primim şi beneficiem de harul Sfintelor Taine care sunt: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, Preoţia, Cununia şi Maslul. Dar tot în biserică se săvârşeşte Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, care este slujba centrului cultului creştin orthodox în care Hristos vine pentru a ne sfinţi şi pentru a ni se dărui prin Împărtăşanie. Iar săvârşirea sfintei Liturghii are ca obiec prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar ca scop-sfinţirea credincioşilor şi iertarea păcatelor.

2.De ce sfinţirea unei biserici începe din exteriorul ei? Dintre toate binecuvântările sau consacrările liturgice, slujba sfinţirii bisericii este, fără îndoială, cea mai solemnă, mai frumoasă şi în acelaşi timp, una dintre cele mai vechi.

După învăţăturile Sfintei noastre Ortodoxii, astfel se arată delimitarea spaţiului sacru, ca alcătuind „Casa lui Dumnezeu” şi „poarta cerului” (Facere 28, 17). Şi după ce arhiereul se îmbracă în veşminte în faţa bisericii, având pregătite, Evanghelia, Sfintele Moaşte cu care se va înconjura biserica  şi lumânări aprinse, dar şi Aghiasma şi Sfântul şi Marele Mir. Episcopul rosteşte rugăciunea lui Solomon de la sfinţirea Templului din Ierusalim (III Regi 8, 22-31), în care se cere lui Dumnezeu: „Să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre casa aceasta şi, oricâte vor cere în locul acesta, să asculţi din locul locuinţei Tale celei din cer (…) şi milostiv să le fii lor”.

Urmează apoi ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice. Fiecare fragment a fost ales pentru mesajul transmis.  

a.„Orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19). Astfel, li se aminteşte celor prezenţi că biserica reprezintă locul în care oamenilor li se iartă păcatele pe pământ şi, ca atare, le sunt iertate şi în ceruri, pentru ca ei să dobândească mântuirea sau viaţa veşnică.

Apoi episcopul rosteşte “Se târnoseşte biserica aceasta cu hramul ….prin stropire cu apă sfinţită şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir!”. Sfinţirea bisericii se face în numele sfintei Treimi.

b.A doua lectură din Sfânta Evanghelie (Luca 10, 38-42 şi 11, 27-28), făcută în dreptul sfântului altar, ne reaminteşte faptul că Domnul Hristos îi fericeşte pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc, împlinindu-l în viaţa lor. Cu alte cuvinte, fericirea autentică în existenţa noastră pământeană constă în legătura omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului divin şi împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele, manifestată prin credinţă vie şi fapte bune.

c.A treia Evanghelie, citită în partea de miazănoapte, un fragment din Evanghelia de la Ioan (capitolul 10, versetele 22-28), ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, Care-Şi pune viaţa pentru oile Sale, iar celor ce Îl urmează pe El le dăruieşte viaţă veşnică.

Săvârşindu-se înconjurul bisericii, episcopul rosteşte din faţa uşilor de la intrare cuvintele pe care le auzim şi în noaptea sfintelor Paşti: „Ridicaţi voi porţile... ca să intre Împăratul Slavei”. Iar uşile se deschid şi se intră în biserică.

2.Ce se petrece la sfinţirea bisericii în Altar. Şi, intrând arhiereul şi preoţii  în biserică şi apoi în Altar, Sfintele Moaşte se pun pe Sfânta Masă. În piciorul Sfintei Mese arhiereul așează în cadrul slujbei de sfințire părticele din moaște de mucenici care se ung cu Sfântul Mir deoarece aceștia s-au unit cu Hristos-Mirul cel Adevărat.

Sfânta Masă simbolizează masa Cinei celei de Taină, mormântul Său, precum şi tronul ceresc pe care S-a aşezat întru slavă Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin Sfânta Euharistie, Hristos se află pe Sfânta Masă cu toate actele Sale mântuitoare recapitulate. Sfânta Masă este situată în mijlocul altarului, având formă pătrată, este zidită din piatră sau marmură şi fixată pe un picior tot din piatră. “Sfânta Masă construită din piatră închipuie pe Hristos care este Piatra vieţii şi temelie a noastră şi piatra din capul unghiului: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor!” (Matei 28, 20).

Sfintele moaşte, aşezate în Sfânta Masă, arată că Biserica are la temelie mai întâi jertfa Domnului Iisus Hristos, apoi jertfa sfinţilor şi a martirilor care au urmat căile Lui şi care ne cheamă şi pe noi, să ne dăruim toată viaţa lui Hristos, Bisericii şi binelui semenilor noştri.

Iar după ce credincioşii au intrat în sfânta biserică, un preot citeşte documentul de sfinţire numit Hrisov, care este certificatul de naştere al bisericii şi care urmează să fie pus alături de Sfintele moaşte în piciorul sfintei Mese. După citirea documentului, arhiereul aşează în piciorul Sfintei Mese cutia cu Sfinte Moaşte, peste care varsă Sfântul Mir zicând: “Veşnică pomenire ctitorilor locaşului acestuia”. Apoi se toarnă ceară topită peste cutia cu Sfintele Moaşte şi cu documentul bisericii. Apoi se aşează foarte bine piatra sau capacul peste piciorul Sfintei Mese.

În acest moment i se aduce arhiereului o cămaşă albă, cu care se îmbracă peste veşminte, menită să le ocotească şi închipuind giulgiul Mântuitorului de la îngropare. Şi, ieşind în faţa uşilor împărăteşti, arhiereul rosteşte, stând în genunchi, rugăciunea principală a sfinţirii bisericii: “Dumnezeule Cel fără de început şi veşnic…”, prin care se roagă lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Sfânt ca să sfinţească biserica aceasta şi să o umple de lumina cea veşnică a dumnezeirii, s-o aleagă locaş şi scaun slavei Sale, să o împodobească cu darurile Sale cele dumnezeieşti şi mai presus de lume…, să o facă pe ea liman celor înviforaţi, vindecare celor pătimitori, scăpare bolnavilor, gonire diavolilor, etc.

Începe ritualul spălării şi acoperirii sfintei mese  cu apă caldă şi cu săpun, care închipuie tainic Botezul lui Hristos înainte de a începe activitatea Sa mântuitoare

Arhiereul ia apoi un vas cu vin amestecat cu aghiazmă şi apă de trandafir şi turnând pe sfânta masă, de trei ori, zice: “Stropi-mă-vei cu isop…”

Urmează acum unul din momentele esenţiale ale rânduielii sfinţirii şi anume ungerea cu Sfântul Mir a mesei, rânduială, care conferă Sfintei Mese toată puterea sfinţitoare şi o face izvor de sfinţenie şi altar vrednic de a aduce pe jertfa cea fără de sânge a Domnului nostru Iisus Hristos. În timp ce toarnă Mir de trei ori, arhiereul zice: “Aliluia!”, ca şi la botez, când se toarnă untdelemnul binecuvântat în apa sfinţită.

Mirul turnat se întinde pe întreaga suprafaţă a sfintei mese, simbolizează darurile Sfântului Duh care lucrează prin ea.

Slujba continuă cu fixarea chipurilor celor patru Evanghelişti, la cele patru colţuri ale Sfintei Mese: Sfinţii apostoli Ioan, Matei,  Luca şi Marcu. Apoi se lipesc cu aromatele amestecate.

Peste acestea se aşează un acoperământ numit katasarchion, care se leagă cu sfori. Prin aceasta se arată că Biserica, simbolizată prin Sfânta Masă, s-a adunat din cele patru margini ale lumii şi s-a zidit prin propovăduirea Evangheliei care a odrăslit cu darul Duhului Sfânt.

Peste aceste chipuri ale Evangheliştilor se aşează prima îmbrăcăminte sau cămaşa ţesută din in, care simbolizează giulgiul cu care s-a înfăşurat dumnezeiescul trup al Celui ce a murit pentru noi. Apoi se aşează a doua îmbrăcăminte a Sfintei Mese care fiind de culoare mai luminoasă simbolizează slava lui Dumnezeu, căci Sfânta Masă fiind mormânt şi scaun al lui Dumnezeu, prima înlocuieşte giulgiul, iar a doua hainele Mântuitorului care au strălucit ca lumina pe Muntele Taborului, iar poalele Lui a vindecat pe bolnavi.

Peste aceste îmbrăcăminte se aşează pe Sfânta Masă – antimisul, spre arătarea slavei şi Învierii Domnului, iar peste acestea, Sfânta Evanghelie, care Îl întruchipează pe Iisus cel propovăduit până la marginile lumii.

Antimisul. Este o năframă sau o bucată de in, ori mătase, pe care este imprimată, scena “punerii în mormânt” a Mântuitorului Iisus Hristos.

Într-un săculeţ special pregătit, în partea superioară, sunt cusute moaşte ale unui sfânt, pentru ca pe ele să se poată săvârşi Sfânta Liturghie şi în alte locuri decât pe Sfânta Masă. Peste ea stă împăturit în permanenţă Sfânta Evanghelie.

Ca şi Sfânta Masă, Sfântul antimis simbolizează mormântul Mântuitorului. Mai simbolizează şi mahrama care a fost pe faţa Mântuitorului. El aminteşte şi de faptul că Sfânta Euharistie îşi are începutul în Cina cea de Taină, că la împărtăşire sunt chemaţi toţi credincioşii.

Arhiererul cădeşte biserica, apoi mergându-i înainte un preot cu cădelniţa şi altul cu un vas de agheazmă, din care stropeşte pereţii, ia Sfântul Mir şi însemnează pereţii în chipul Sfintei Cruci, rostind: “Se sfinţeşte biserica aceasta, prin stropirea cu apă sfinţită şi ungerea cu Sfântul Mir, în numele Tatălui…” (începe din altar, apoi la uşa bisericii, la străni, şi la uşa altarului”.

De asemenea, pe Sfânta Masă ca şi în spatele ei, găsim Sfânta Cruce, semnul mântuirii noastre prin jertfa lui Hristos.

Apoi arhiereului i se aduce o candelă nouă, plută şi untdelemn pe care o aprinde şi o pune deasupra Sfintei Mese. Apoi se dezbracă de giulgiul alb, pregătindu-se împreună cu toţi cei prezenţi pentru a începe sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

Intrarea bărbaţilor şi femeilor în Altar după slujba de sfinţire. Există obiceiul ca după terminarea sfintei Liturghii ca toţi credincioşii, atât de parte bărbătească, dar şi femeiască să intre în Altar să se închine sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă ca semn al iubirii divine care se va împărţi lumii printr-un nou loc de Jertfă a Trupului şi Sângelui lui Hristos.

Apropindu-mă de încheiere m-aş opri la două învăţături:

1.În ziua sfinţirii sau a resfinţirii bisericii, primim o mulţime de binecuvântări pentru că Sfântul şi Marele Mir, folosit în cadrul slujbei, este expresia darurilor Duhului Sfânt.

2.Slujba de sfinţire este un moment sfânt pentru că prin ea se binecuvintează biserica şi toţi cei care participă la viaţa ei. Amin!