Pr. Vasile Beni: Taina Botezului şi Taina Pocăinţei, porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cerurilor!
Dum, 01/09/2022 - 08:34
Textul evangheliei la Duminica după Botezul Domnului: „În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4,12-17).
Dragii noştri credincioşi!
Cuvintele "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor" (Matei 4, 17) sunt, de fapt, cuvintele prin care Hristos Domnul începe propovăduirea Evangheliei Sale. Aceleaşi cuvinte le întâlnim şi în predica Sfântului Ioan Botezătorul, care cuprindea însă şi multe ameninţări. De pildă, el vorbeşte ascultătorilor despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se astfel la judecata sau la pedeapsa divină pentru cei care nu-şi schimbă viaţa lor păcătoasă. Deci, Sfântul Ioan Botezătorul cheamă la pocăinţă folosind un limbaj sever, de responsabilizare maximă a oamenilor.
Mântuitorul Iisus Hristos cheamă şi El pe oameni la pocăinţă, însă le vorbeşte mai mult despre dobândirea vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor care nu se află doar în ceruri, ci acum ea vine pe pământ, printre oameni, fiind cuprinsă în Hristos Însuşi. Hristos este Împărăţia cerurilor coborâtă printre oameni, deoarece El este Împăratul cerurilor, iar unde este El prezent, acolo este prezent şi Tatăl împreună cu Duhul Sfânt. Deci, în şi prin Hristos, Împărăţia Preasfintei Treimi se descoperă oamenilor, mai ales în timpul Botezului Domnului la Iordan.
Duminica după Botezul Domnului ne învaţă de fapt că atât Naşterea Mântuitorului Hristos, cât şi Botezul Domnului ne descoperă apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu de oameni, începând cu zămislirea şi naşterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi continuând cu lucrarea Lui mântuitoare în lume.
Prin îndemnul sau chemarea Mântuitorului Iisus Hristos: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor" (Matei 4, 17), Evanghelia de astăzi ne face atenţi asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cerurilor.
În Taina Sfântului Botez, omul primeşte iertarea păcatelor, harul înfierii şi puterea de a se lupta cu păcatul. Prin Botez se iartă păcatele care au fost săvârşite până în acel moment şi se dăruieşte o putere a lui Dumnezeu ca omul să poată birui ispitele. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, îndată după Botezul Său în Iordan, Se luptă cu ispitele lăcomiei care vin de la diavol: ispita de a înlocui pe Dumnezeu cu lumea materială, ca şi când omul ar fi doar o fiinţă biologică, nu şi spirituală; ispita de a stăpâni lumea exterioară, pierzându-şi însă libertatea interioară a sufletului care vine din comuniunea omului cu Dumnezeu; şi ispita slavei deşarte sau a afirmării omului prin orgoliu.
Aşadar, renaşterea spirituală a omului păcătos începe cu Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi, când noul botezat primeşte iertarea păcatului strămoşesc şi a păcatelor personale săvârşite (în cazul în care cel botezat este adult) până în momentul Botezului. Acesta se săvârşeşte o singură dată, fiindcă ”este un Domn, o credinţă, un Botez" (Efeseni 4, 5). Botezul nu se repetă, dar se reînnoieşte prin Taina Pocăinţei sau Taina Mărturisirii şi iertării păcatelor, numită şi “botezul lacrimilor". Dacă Botezul propriu-zis, în apă şi în Duhul Sfânt, se săvârşeşte o singură dată, "botezul lacrimilor" sau Sfânta Taină a Pocăinţei se săvârşeşte cât mai des, pentru ca omul să se curăţească de păcatele săvârşite după Botez şi să se poată împărtăşi, fără de osândă, cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ca să dobândească viaţa veşnică.
Pocăinţa aduce pace sfântă şi bucurie binecuvântată în sufletul omului iertat de păcate, dar şi în ceruri. În acest sens, Hristos-Domnul spune că “în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă" (Luca 15, 7) sau "se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte" (Luca 15, 10).
Întrucât în viaţa aceasta pământească omul este supus permanent ispitelor de tot felul, pocăinţa trebuie să fie o constantă a vieţii creştine, o permanentă curăţire de păcatele săvârşite cu gândul, cuvântul şi fapta, pentru a dobândi mântuirea şi sfinţenia ca daruri ale lui Dumnezeu. Pocăinţa adevărată este o lucrare tainică, de renaştere în dureri a omului, adică de înnoire interioară a sufletului, de răstignire a păcatului din om şi de înviere duhovnicească a legăturii sale cu Dumnezeu, de creştere spirituală în iubire smerită şi sfântă. Amin!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: "Botezul lacrimilor" sau Sfânta Taină a Pocăinţei
- Meditaţie la Duminica după Botezul Domnului
- Pr. Vasile Beni: Pocăința este părerea de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare pentru greşelile şi păcatele săvârşite
- Pr. Vasile Beni: Botezul pocăinței întru iertarea păcatelor
- Pr. Vasile Beni: Botezul pocăinței întru iertarea păcatelor
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 19:18
Năsăudul nu-și uită seniorii. Un nou proiect cu finanțare europeană depus de primarul Dorin Vlașin Mie, 15:06
Noi proiecte finanțate de UE aprobate la Liceul Tehnologic Feldru/ ofertă educațională variată Cultura
Duminică, 11 iulie 2025, eram cu „Cartea pe roți” la cabana „DATINA”, la scriitorul și rapsodul...
Comentarii
Sens giratoriu -
Mie, 14:08
Sunt sens giratoriu — la Năsăud.
Stau drept, lângă Crucea Nahibii.
Mașinile zboară pe drumul...
Pavelea Tudor-Daniel -
Mar, 17:23
Un model de bună practică în județul nostru – emoție, cooperare și prevenție. Vă invităm să...
Simion Șerban -
Mar, 11:13
La mulți ani cu sănătate!
Lasagna -
Mar, 10:37
Desfaceți, prieteni, șampania!
Azi suntem serviți cu Lasagna.
Mâncați și vă lingeți pe dește!
Că...
Rus Augustin -
Mar, 08:35
„LA MULȚI ȘI RODNICI ANI !”
Să aveți ... „99 % inspirație și 1 % transpirație...
Aniversări
La popas aniversar, îi transmitem părintelui Paul Adrian Marian, preot paroh la Simionești-Monariu, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate,...
Cele mai sincere urări aniversare, însoțite de multă sănătate, bucurii și împliniri, îi transmitem în zi de naştere, viceprimarului comunei Parva,...
Cu prilejul aniversării zilei de naștere, adresăm părintelui Iuliu Morariu, preot paroh la Coșbuc, alese urări de sănătate şi bucurie, dimpreună cu...
In Memoriam
Ca o curiozitate, marii poeți Lucian Blaga și Ion Barbu (Dan Barbilian) s-au născut în același an, 1895 și au trecut la Domnul în același...
Adaugă comentariu nou